CSM BBA Petrolul Ploieşti a luptat, în multe momente de la egal la egal, cu Rapid Bucureşti, echipă recomandată de o serie de 7 victorii consecutive, dar n-a reuşit să surprindă, cedând, în final, cu 84-78 (17-20, 21-20, 26-13, 20-25) în faţa giuleştenilor. Plusul de experienţă la nivelul jucătorilor români, calitatea superioară, în unele cazuri, a străinilor, plus câteva decizii neinspirate în momente cheie ale jocului au făcut ca oaspeţii să se impună până la urmă la două posesii, nu fără emoţii în condiţiile în care, când mai rămăseseră 39 de secunde din meci, scorul era 76-79.
Am jucat bine în prima repriză, fără să se vadă diferenţa între o formaţie cu şanse mari la play-off şi alta care se pregăteşte de play-out, am condus la pauză, am câştigat două dintre cele patru sferturi ale întâlnirii, dar, la fel ca în alte partide, inclusiv cea din tur, cedată în ultima secundă, a lipsit « acel ceva» pentru a face un rezultat bun.
Lotul echipei noastre a fost următorul: V. Brkic (19 puncte), C. Dinu (14, 2×3), K. Cooper (10), D. Raşoga (7, 1×3), J. Febres (7, 1×3), G. Angelian (6), D. Brooks (6, 2×3), A. Jones (5, 1×3), R. Pătraru (3, 1×3), A. Calenic (1), Cr. Cotoară şi R. Movileanu.
CSM BBA Petrolul Ploieşti joacă în etapa următoare, programată marţi, 14 aprilie, de la ora 18:00, la CSM Târgu Jiu, pentru ca ultima partidă de pe teren propriu în sezonul regulat să fie cea de pe 18 aprilie, cu SCM „U” Craiova.















