Echipa alPHa Running Club anunță organizarea evenimentului sportiv și de divertisment Neon Night Run, o alergare de noapte complet gratuită, dedicată comunității din Ploiești și din împrejurimi. Evenimentul va avea loc în 16 mai, în zona Parcului de la Sala Sporturilor / Parcul Regele Mihai I al României, și promite să transforme seara într-un spectacol de lumini, mișcare și voie bună. Participarea este gratuită, pe bază de înscriere online.

Această inițiativă vine ca o alternativă energică pentru comunitate și ca o ocazie excelentă de a aduce oamenii împreună prin sport, muzică și o atmosferă relaxată. Neon Night Run nu este o competiție clasică, cronometrată, ci un fun run accesibil tuturor, gândit pentru socializare, sănătate și bucuria de a face mișcare împreună.

Organizatorii îi invită pe participanți să vină echipați în haine cât mai colorate, cu accente fluorescente sau neon, pentru a contribui la energia vizuală a serii. Programul anunțat pe site include adunarea participanților și încălzirea de la ora 20:00, iar startul alergării este programat la 20:30, din zona Turnului de Parașutism.

„Deși a fost nevoie de o reconfigurare a programului sportiv din această perioadă, ne-am dorit să păstrăm întâlnirea cu comunitatea și să oferim oamenilor o experiență specială. Prin Neon Night Run vrem să aducem împreună alergători, familii, prieteni și  pe toți cei care iubesc mișcarea, într-o seară în care energia bună, culorile și atmosfera relaxată sunt pe primul loc”, au transmis reprezentanții alPHa Running Club.

Evenimentul este deschis tuturor: de la membri ai cluburilor de running și alergători amatori, până la persoane care vor pur și simplu să ia parte la o experiență diferită, într-un cadru prietenos și accesibil. Înscrierea se face online, iar participarea este validată prin biletul gratuit primit pe e-mail. Regulamentul publicat de organizatori menționează că înscrierile sunt deschise până la 11 mai 2026, ora 12:00.

Detalii principale ale evenimentului

Locație: Parcul de la Sala Sporturilor / Parcul Regele Mihai I al României, Ploiești.

Data: 16 mai.

Program orientativ: 20:00 – warm-up și pregătiri; 20:30 – start.

Format: alergare de noapte, tip fun run.

Taxă de participare: ZERO; acces gratuit pe bază de înscriere.

Informații și înscrieri: site-ul oficial al evenimentului funrunning.alphaprahova.ro

 

Despre Clubul Sportiv alPHa Prahova / alPHa Running Club: alPHa Running Club reprezintă clubul de alergare al Clubului Sportiv alPHa Prahova, un proiect strategic dezvoltat și susținut de Consiliul Județean Prahova. Obiectivul principal al acestui proiect este promovarea sportului de masă și a unui stil de viață sănătos și activ în rândul cetățenilor județului. Prin organizarea de evenimente sportive, antrenamente de grup și inițiative locale, clubul aduce împreună oameni pasionați de mișcare, construind o comunitate unită și dinamică.