F.T.

Ieri dimineaţă, în jurul orei 07.00, pompierii militari prahoveni au fost solicitaţi să intervină pentru acordarea asistenței medicale ca urmare a producerii unui accident rutier pe raza localității Pleaşa.
Potrivit unui prim comunicat al ISU Prahova, iniţial, «având în vedere numărul potențial de victime, la nivelul județului a fost activat Planul Roșu de Intervenție. La locul intervenției au fost mobilizate o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială pentru transport personal și victime multiple, o ambulanță TIM (terapie intensivă mobilă, cu medic) și patru ambulanțe SMURD tip B2». Ulterior, a fost emisă o a doua informare, în care s-a precizat faptul că «în urma evaluării medicale, Planul Roşu a fost dezactivat, şase persoane fiind asistate la faţa locului, iar cinci dintre ele fiind transportate la spital pentru investigaţii suplimentare».
În legătură cu evenimentul rutier, şi IPJ Prahova a emis următorul comunicat: «Polițiștii rutieri ploieşeni au fost sesizați, la data de 9 aprilie 2026, în jurul orei 07:00, cu privire la producerea unui accident rutier pe DC 159, în care a fost implicat un microbuz (n.n. – în care se aflau 11 persoane). În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că un bărbat de 50 de ani, din Ploiești, în timp ce conducea un microbuz pe DC 159, în afara localității Pleașa, către DN1A, ajuns într-un sector de drum în curbă la dreapta, în apropierea intersecției cu DN1A, ar fi pătruns pe sensul opus de deplasare și ar fi intrat în coliziune cu spațiul verde aferent podului peste râul Teleajen. În urma producerii accidentului rutier, a rezultat vătămarea corporală a cinci pasageri din microbuz, aceștia fiind transportați la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă».