Reprezentanții SGU Ploiești anunță că echipele societății continuă acțiunile ce vizează modernizarea spațiilor publice din oraș. ”Pe strada Cameliei, lucrările de amenajare a noului punct de odihnă au intrat în faza de pavare. Proiectul este unul sustenabil, bazat pe managementul eficient al costurilor: piesele de mobilier urban – bănci și foișoare – sunt produse de către echipa noastră, utilizând logistica internă a SGU Ploiești. Obiectivul nostru este dublu: oferirea unui loc de relaxare pentru rezidenți, dar și îmbunătățirea condițiilor de așteptare pentru călătorii care tranzitează stația de microbuz din imediata apropiere”, au precizat reprezentanții societății referitor la acțiunile care sunt acum în derulare, în cazul de față din zona de nord a Ploieștiului. Totodată, cei de la SGU au mai precizat că în acțiunile de modernizare se iau în calcul inclusiv sugestiile venite din partea locuitorilor: ”În urma solicitărilor primite de la asociațiile de locatari, echipele noastre au finalizat montarea de noi elemente de mobilier urban în următoarele locații: Strada Înfrățirii (Blocul 32); Strada Cameliei (Blocurile 40 și 117). Acestea sunt menite să facă zonele de relaxare din fața blocurilor mai primitoare și mai confortabile pentru toți rezidenții”.
Acasă Administratia locala SGU Ploieşti continuă acţiunile de modernizare a spaţiilor publice din oraş

















