Consumul de alcool în rândul adolescenţilor ia amploare cu o viteza îngrijorătoare. Medicii şi psihologii avertizează că vârsta la care copiii intră în contact cu alcoolul scade constant.
Copiii sunt mai vulnerabili în faţa consumului de alcool decât în urmă cu un deceniu, iar riscurile la care sunt expuşi pot avea efecte pe termen lung, avertizează specialiștii.
Dr. Daniela Bocșa, psiholog, director executiv FOPC, a precizat: ”Un studiu făcut de ESPAD arată că 4% dintre copiii români cu vârstă sub 13 ani au consumat cel puțin odată alcool. World Vision vine și ne atrage atenția că 30% dintre copiii cu vârste cuprinse între 10 și 13 ani au consumat cel puțin o dată alcool, iar 8% dintre ei s-au îmbătat”.
Adrian Moraru, sociolog, director Institutul pentru Politici Publice: ”Eu cred că nu mergem într-o direcție bună. Această problemă se rezolvă în special acasă”. Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Copil subliniază faptul că modelele din familie contează. Atunci când alcoolul este frecvent prezent în viaţa adulţilor, copiii îl consideră normal.
Dr. Daniela Bocșa, psiholog, director executiv FOPC: ”Stilul parental contează atunci când vorbim de prevenirea consumului de alcool. Copiii de cele mai multe ori încearcă alcoolul pentru că nu au o relație bună acasă și pentru că nu se discută cu ei”.