Începând de ieri și până joi, 5 martie, incusiv, RNP – Romsilva participă la expoziția Green Energy Expo & Romenvirotec 2026, desfășurată la Romexpo București.
Potrivit unei informări a instituției, „Romsilva este prezentă atât în standul interior, cât și în cel exterior al Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor (care este organizatorul evenimentului – n.n.), unde prezintă activitățile regiei, cu accent pe managementul durabil al pădurilor pentru protejarea biodiversității și a ecosistemelor forestiere, regenerarea pădurilor și valorificarea sustenabilă a biomasei forestiere ca resursă de energie regenerabilă”.
La edițía din acest an, organizată de către Green Energy Expo & Romenvirotec în parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, participă 250 de expozanți din 22 de țări.
















