Giorgiana Radu-Avramescu
Ne naștem fără să știm nimic în afara respiratului și a plânsului, ca reflexe. Apoi, învățăm a merge, a vorbi. Mai târziu deprindem scrisul, lectura și toate câte urmează. Învățăm crescând și creștem, învățând. Parcurgem etape mai blânde, mai aspre. Aflăm iubirea, dezamăgirea, lupta cu noi înșine, integrarea în societate, care nu-ți așterne covorul roșu la picioare. Și în toate câte sunt de trăit și de aflat, și de crescut în viață, cel mai greu e să înveți, să cunoști, să înțelegi și să acționezi, să te comporți în consecință cu omul pe care întâmplarea ți-l aduce în cale.
Oamenii pe care-i întâlnim aduc cu sine o lecție din care musai deprindem ceva bun sau mai puțin bun. Despre noi, despre ei, despre viață, despre relațiile interumane. Se comit greșeli fără de voie, se înțeleg lucruri opuse acelora pe care în fapt dorim a le transmite. Un cuvânt, un gest nevinovat, fiecare poate deturna mesajul. De ce? Pentru că suntem diferiți și pentru că avem adesea siguranța că acela căruia ne adresăm va înțelege adevărul. Dar niciun om nu seamănă cu altul, nicio fire nu-i identică alteia, ca florile primăverii, care, înflorite în același anotimp, nu le poți încadra în tabloul geamăn, ci fiecare își are coloritul ei, parfumul și frunzele și semnificația și rezistența la ofilire.
Omul îmi pare uneori o fragilă floare, un delicat parfum, pe care dacă nu-l atingi, dacă nu-i porți suavul miros așa cum consideră că i se cuvine, se transformă inopinat într-un veritabil cactus, greu de atins, de îndurat.
Ne naștem fără să știm mai nimic. Iar lecția zilnică ce ni se predă, indiferent de vârstă, e aceea a învățării. Despre noi, despre oameni, despre raportul interuman ca permanentă adaptare. Oricare ar fi statutul social, profesia, zodia și alte multe criterii care ne aseamănă și ne diferențiază. Adaptarea și învățarea sunt permanențe care înlesnesc dialogul, comunicarea și cooperarea între oameni.
Dacă ne ghidăm după orgolii, nimic nu facem în afara așezării unor bariere, unor inerente conflicte! Înainte de a-l judeca pe celălalt, e necesară autoanaliza. Și abia apoi să reacționăm într-un fel sau altul.
Știu, timpul și răbdarea nu ne sunt prielnice în aste vremuri, dar merită încercat! Pentru noi, pentru semeni, pentru un bun dialog născător de reușite și nu de păcat!
