V. S.
Conducerea Primăriei Municipiului Ploiești a avut, la sfârșitul săptămânii trecute, o primă întâlnire informală cu reprezentanții sectorului HoReCa, în contextul interesului exprimat de aceștia pentru un dialog direct privind viitorul zonei centrale a orașului.
La discuții au participat și reprezentanții S.C. Urban Innovation Hub S.R.L., compania care lucrează la elaborarea Regulamentului de estetică urbană și mobilier urban pentru zona centrală și pentru Bulevardul Independenței din municipiu.
În cadrul întâlnirii, reprezentanții Primăriei Ploiești au prezentat mai multe proiecte finanțate din fonduri europene, care urmează să fie implementate în perioada următoare în Centrul Civic. Aceste investiții vizează mobilitatea urbană și regenerarea spațiului public, autoritățile locale susținând că zona centrală va deveni treptat un spațiu modern și mai atractiv pentru locuitori și vizitatori.
Totodată, reprezentanții mediului HoReCa au fost informați că Direcția Generală de Dezvoltare Urbană din cadrul Primăriei lucrează la două regulamente importante care vor reglementa activitățile din zona centrală: Regulamentul pentru estetică urbană și mobilier urban (Zona Centrală și Bulevardul Independenței) și Regulamentul HoReCa și alimentație publică în zona centrală.
Reguli noi pentru aspectul urban și activitățile comerciale.
Viitorul regulament privind estetica urbană va stabili obiective și măsuri concrete pentru îmbunătățirea aspectului centrului orașului, inclusiv prin definirea unor palete de culori specifice și a unei abordări stilistice care să reflecte identitatea vizuală a Ploieștiului.
Documentul va include și reguli privind elementele de design urban și mobilierul stradal, pentru a asigura coerență și uniformitate în amenajarea spațiului public din centrul municipiului.
În același timp, noul regulament dedicat sectorului HoReCa va respecta prevederile legislației în vigoare, recenta întâlnire reprezentând o etapă de consultare directă cu operatorii economici din domeniu.
La finalul procesului de elaborare, cele două regulamente vor fi supuse aprobării Consiliului Local Ploiești.
Reprezentanții administrației locale au precizat că dialogul cu sectorul HoReCa va continua și în perioada următoare, obiectivul fiind stabilirea unor reguli clare și proiecte durabile pentru dezvoltarea zonei centrale, un spațiu public important pentru comunitatea ploieșteană.















