Precipitațiile vor fi foarte puține în prima decadă a lunii martie, vor predomina zilele însorite și se vor înregistra temperaturi mai ridicate comparativ cu mediile multianuale, cu maxime cuprinse în marea lor majoritate între 10 și 17 grade, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, citează TVR Info.
”Conform prognozei pe medie durată a modelului global al centrului european (ECMWF), până spre finalul primei decade a lunii martie (9 martie) vom avea parte de o vreme stabilă ca aspect, având în vedere că presiunea atmosferică, cu mici variații de la un interval la altul, se va menține ridicată în cea mai mare parte a continentului, implicit peste spațiul geografic al țării noastre. Din acest motiv, vor predomina zilele însorite, iar precipitațiile vor fi foarte puține, trecător ploi în zonele joase și mixte la munte, astfel încât regimul pluviometric va fi deficitar. Sub aspect termic vom înregistra temperaturi mai ridicate comparativ cu mediile multianuale (acestea fiind cuprinse între 3…5 grade în depresiuni și 9…10 în sud-sud-vest, la valorile diurne și între -6…-4 grade în estul Transilvaniei și 1…2 grade în sud-sud-est, la valorile nocturne), astfel estimările indică temperaturi maxime cuprinse în marea lor majoritate între 10 și 17 grade și temperaturi minime în general între -6 și 4 grade, local mai scăzute totuși la munte, cu mențiunea că în perioada 6 – 8 martie este posibilă o răcire a vremii’, se arată într-o postare publicată pe pagina de Facebook a ANM. Potrivit meteorologilor, luna martie se află la granița dintre anotimpul rece spre cel mai cald, motiv pentru care este considerată o lună extrem de schimbătoare ca aspect, dar și din punct de vedere termic, în care pot fi alternanțe de zile umede, dar și reci (ca urmare a pătrunderilor de aer polar dinspre latitudini nordice), precum și perioade cu vreme însorită și temperaturi neobișnuit de ridicate (atunci când predomină circulațiile din sector sudic și implicit avem un transport de aer cald dinspre nordul Africii).
















