Giorgiana Radu-Avramescu
și dac-ar fi să lecturez pădurea,
în verzii ochi ai ei,
pe tine te-aș citi,
și-n frunza-i delicată,
și-n coama ei brodată,
voi regăsi câte puțin
din prea duioasa-ți fire
și dac-ar fi să privesc cerul,
cum varsă a lui lumină,
pe tine, soare blând, dar și fierbinte,
pe tine te-aș privi
m-aș încălzi cu dragoste și bine,
văzându-ți chipul doar,
citind în amintire
povestea trup și suflet,
scrisă de mine,
cu litere suave,
desprinse doar din tine
și dac-ar fi să pictez luna,
lumea, marea, flora,
și toate câte-mi văd privirea,
într-un tablou le-aș aduna pe toate,
într-un singur tablou,
te-aș alcătui pe tine,
pictură vie a sufletului meu














