Nicoleta Dumitrescu

Cu cât cresc prețurile la carburanți de la o zi la alta, din cauza conflictului din Iran, cu atât este și mai mare tensiunea între politicieni, iar asta s-a văzut de luni încoace, de când proiectul de buget pe 2026 a intrat în malaxorul depunerilor de amendamente, al dezbaterilor și al vârtejului de ședințe, inclusiv al ședințelor comisiilor de specialitate din Parlament. Iar cum bugetul înseamnă în primul rând bani, și cerințele parlamentarilor au fost nenumărate pe tema ”plusurilor” care ar trebui adăugate la forma inițială a proiectului, dezbaterile din Parlament, așa cum s-a văzut inclusiv la televizor, nefiind deloc calme, ba din contră, cu contre serioase, chiar și strigături, ca și când scopul întrunirilor ar fi fost nu acela de aprobare, ci de… cine țipă/vorbește mai tare, doar-doar unii or ieși mai mult în evidență!
Oricum, ieri, scandalul din Parlament a fost destul de mare, iar acest lucru s-a întâmplat din cauza faptului că, la votul amendamentului PSD privind acordarea unui ajutor unic pentru pensionari, finalul a fost un fel de ”care pe care”, voturile exprimând crearea unor alianțe mai abitir ca ”împotriva naturii”, în condițiile în care PNL a votat ”contra”, criticând amendamentul și spunând că ar crește deficitul bugetar, neexistând sursă clară de finanțare, iar cei de la AUR nu au exprimat niciun vot!
Dar, adevărata luptă pe voturile ”pentru” în cazul bugetului statului pe anul acesta, automat pentru amendamentele formulate, ce s-au dovedit, iată, atât de sensibile încât i-au determinat pe unii dintre parlamentari să ia foc, la propriu, în anumite momente ale dezbaterilor ce s-au dovedit a fi foarte tensionate, va fi dusă astăzi, la votul final.
Numai că, și acest vot final pare că se transformă într-un soi aparte de combustibil, pregătit să fie tunat peste focul aprins și ajuns cât casa, în interiorul coaliției. Pentru că, dincolo de faptul că se așteaptă să se vadă care va fi opțiunea PSD- dacă va rămâne sau va pleca de la guvernare, după votul bugetului de stat- mai nou, pe firmament a apărut și ideea alegerilor anticipate parlamentare, posibilitate luată în calcul în eventualitatea în care actuala coaliție nu va mai funcționa în formula de acum și niciun partid mare nu s-ar alia cu cei de la AUR.
Tensiunea este oricum mare, iar acest lucru se vede cu ochiul liber, pentru că social-democrații și liberalii dau semne, din ce în ce mai vizibile, că nu mai au la îndemână nicio variantă de toleranță în ceea ce privește liniile roșii pe care se văd urme de pași apăsați, semn că totul este premeditat. Numai că, tot spectacolul din ultimele zile de la Parlament demonstrează faptul că pe aleșii neamului nu-i sensibilizează nici măcar un nou război, considerând că acela creat de ei este mult, mult mai important! Asta în ciuda faptului că, deși conflictul adevărat este în Iran, deci nu este aproape de granițele României, acesta are, deja, atât de mari influențe negative încât inclusiv parlamentarii, ca șoferi, când fac plinul propriilor mașini, constată că tariful la combustibili crește zilnic, cât să ajungă la pragul psihologic de 10 lei/litru!…