F.T.
Ieri dimineaţă, poliţiştii ploieşteni, împreună cu luptători din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale, au pus în executare patru mandate de percheziție domiciliară, în mai multe locații din județul Prahova, pentru documentarea unui dosar penal ce are ca obiect comiterea infracțiunii de tâlhărie. Potrivit reprezentanţilor IPJ Prahova, «din cercetări a reieșit că, în data de 11 februarie 2026, o persoană bănuită de comiterea faptei (n.n.- tâlhărie) i-ar fi luat cu forţa, unui bărbat în vârstă de 58 de ani, o sumă de bani pe care o avea asupra sa, în timp ce se afla pe o stradă din municipiul Ploiești». În urma activităților desfășurate, două persoane au fost conduse la sediul unității de poliție, pentru audieri și dispunerea măsurilor legale care se impun.
















