Fără perspectivă spre seniorat, patru handbaliști de la CSM Ploiești- David Gheorghe, Mateo Dăncescu, Mihnea Pandele și Alexandru Pop- s-au alăturat juniorilor de la Olympic.
«Cea de-a doua parte a sezonului competitional a adus miscari de trupe in tabara juniorilor 3 ai clubului Olympic RFH. Astfel, David Gheorghe, Mateo Dancescu, Mihnea Pandele si Alexandru Pop, s-au transferat sub forma de imprumut de la clubul CSM Ploiesti, aducându-și contributia la evoluția echipei de J3 a clubului Olympic.
„Simt în primul rând mândrie pentru tot parcursul băieților, pentru munca depusă și pentru fiecare pas făcut împreună. Sunt cu adevărat fericită pentru faptul că eforturile noastre au dat roade și că am avut alături oameni minunați, care au crezut în acești copii extraordinari. Sunt convinsă că acest pas făcut de ei este unul înainte și cu siguranță vor avea foarte multe de învățat în urma acestei experiențe. Le urez mult succes și sper din tot sufletul să reușească să contribuie la îndeplinirea rezultatelor dorite.” a concluzionat Gabriela Enache, antrenor CSM Ploiesti
„Parteneriatul cu CSM Ploietsi vine în sprijinul dezvoltarii acestor copii, oferindu-le perspectiva evolutiei în mai multe partide oficiale, în cadrul competiției oficiale dedicate juniorilor. David, Mateo, Alex și Mihnea sunt sportivi de mare perspectivă, a căror calitate am observat-o în cadrul meciurilor disputate împreună, astfel încât venirea acestora la Olympic reprezintă o oportunitate din care toate părțile implicate au de câștigat. Doresc să le mulțumesc în primul rând sportivilor și părinților acestora, pentru faptul că au avut încredere în proiectul nostru, colegei Gabriela Enache și celorlalți antrenori care și-au pus amprenta asupra modelării acestor sportivi ș i clubului CSM Ploiesti, pentru cooperarea in realizarea acestor transferuri. Impreuna e mai simplu!” a declarat Ramona Farcău- președinte ACS Olympic RFH.