Magistrații au dat un nou termen în contestația la decizia de începere a procesului

V. Stoica

Magistrații Curții de Apel București au amânat din nou luarea unei decizii în dosarul în care Iulian Dumitrescu a fost trimis în judecată pentru fapte de corupție, alături de alți șase inculpați – printre care sora și cumnatul său (soții Lambrea) și fostul administrator public al județului Prahova – Anna Maria Vasile – ocupantă a acestui post în perioada în care Dumitrescu ”Lamborghini” deținea funcția de președinte al Consiliului Județean Prahova.
Judecătorii Curții de Apel București trebuie să ia o decizie finală în privința corectitudinii rechizitoriului întocmit de procurorii DNA, în contextul în care Tribunalul București a soluționat favorabil începerea procesului, hotărâre contestată de inculpații din acest dosar de anvergură instrumentat de Direcția Națională Anticorupție –
La ultimul termen, din 18 martie, Curtea de Apel București a amânat din nou cauza, acordând un nou termen în acest dosar – al cincilea -, de această dată ”pentru imposibilitate de prezentare apărător ales”.
Dosarul lotului Dumitrescu se află în Cameră preliminară de la trimiterea în instanță, în decembrie 2024. Acest lucru înseamnă că de un an și trei luni încă nu s-a decis dacă procesul va începe sau dosarul va fi restituit procurorilor, pentru refacerea rechizitoriului.
La mijlocul lunii iulie 2025, Tribunalul București a decis începerea judecății în dosarul de corupție în care fostul președinte al Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, sora și cumnatul acestuia, primarul orașului Lehliu Gară, Iulian Iacomi, precum și alți patru inculpați au fost trimiși în judecată de procurorii DNA.
Instanța de fond a constatat legalitatea rechizitoriului întocmit de Direcția Națională Anticorupție, a probelor administrate și a actelor de urmărire penală realizate pe parcursul anchetei. Totodată, s-a dispus trecerea la faza de judecată propriu-zisă. Decizia nu este însă definitivă.
Toți inculpații au contestat hotărârea Tribunalului București, iar dosarul a ajuns pe rolul Curții de Apel București, unde primul termen de judecată a fost pe 22 octombrie 2025.
De atunci, încă nu s-a luat o decizie definitivă.