N. Dumitrescu
Potrivit Serviciului Public Finanțe Locale Ploiești, instituția pune la dispoziția contribuabililor ploieșteni o gamă variată de servicii online, menite să simplifice relația cu administrația fiscală locală, prin intermediul platformei digitale ATLAS. Prin accesarea platformei digitale menționate, contribuabilii beneficiază de următoarele servicii: vizualizare situație patrimonială și istoric plăți; efectuare plăți; solicitare și eliberare certificat fiscal; declarare și scoatere din evidență clădiri și terenuri; declarare și scoatere din evidență a mijloacelor de transport – în acest caz este necesară numai scanarea documentelor solicitate, fără completarea declarațiilor aferente, acestea făcându-se prin preluarea automată a datelor din Cartea de Identitate a Vehiculului; verificarea autenticității numărului din Registrul Electronic al Mijloacelor de Transport supuse Înmatriculării și Înregistrării; la cerere, comunicarea oricărui document existent în dosarul fiscal.”Pentru persoanele fizice și juridice înrolate în platforma digitală ATLAS, certificatele de atestare fiscală se eliberează în aceeași zi, fără nicio taxă. Înrolarea în platformă se face pe baza unei parole de acces, obținută în urma depunerii formularului de înregistrare, la adresa de email finantelocale@spfl.ro. Formularul va fi însoțit de copia actului de identitate în cazul persoanelor fizice și de copia certificatului de înregistrare, copia actului de identitate al împuternicitului, precum și împuternicirea acestuia, în cazul persoanelor juridice”, au precizat reprezentanții fiscului local din Ploiești. S-a menționat că parola de acces la platforma digitală ATLAS este transmisă solicitantului în termen de maximum 24 de ore, cu excepția zilelor libere, iar accesarea se face prin: scanarea codului QR, care se găsește atât pe site-ul www.spfl.ro, cât și pe pagina de Facebook a Serviciului Public de Finanțe Locale Ploiești; accesarea linkului https://online.spfl.ro/plata/aspx/creare_cont.aspx. Până în prezent, în platforma digitală menționată sunt înrolați 14.053 contribuabili, persoane fizice și juridice.
















