N. D.
Controale realizate de polițiștii locali din Ploiești au scos la iveală faptul că respectarea regulilor privind transportul de marfă și persoane e considerată… facultativă la crăpat de ziuă! Confirmarea a venit chiar ieri, când Poliția Locală Ploiești, prin Serviciul Circulație pe Drumurile Publice, a desfășurat – în intervalul orar 04.00-09.00 – o acțiune prin care s-a verificat dacă sunt respectate normele de circulație și dacă este menținut un climat de ordine în traficul rutier de pe raza municipiului. ”În cadrul acțiunii, polițiștii locali au verificat respectarea legislației privind transportul de marfă cu autovehicule cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, precum și a prevederilor referitoare la transportul de persoane cu microbuze sau autobuze. Astfel, au fost verificați 162 de conducători auto, fiind aplicate 66 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 111.500 lei”, au precizat, ieri, reprezentanții Poliției Locale Ploiești prin intermediul unui comunicat de presă, în care au fost menționate și neregulile constatate. Și anume: efectuarea transportului de marfă cu autovehicule cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 t în zone restricționate, fără autorizație de circulație sau vignetă ori cu documente nevalabile; transportul de persoane cu microbuze sau autobuze fără autorizație eliberată de municipalitate, folosirea altor terminale decât cele aprobate, circulația pe alte trasee și oprirea în stații nepermise. Verificările au fost realizate pe Bulevardul București și Șoseaua Vestului, precum și pe străzile Democrației, Găgeni, Ștrandului, Gheorghe Grigore Cantacuzino, Depoului, precum și în zona centrală. Așa cum s-a menționat, astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare.















