Ieri, meteorologii au anunțat cum va fi vremea în următoarele două săptămâni. Temperaturile vor avea oscilații ușoare, iar maximele vor ajunge la 17 grade Celsius, potrivit Mediafax.
În Muntenia, valorile termice vor avea ușoare variații, dar vor fi apropiate de normal în cea mai mare parte a intervalului. Vor fi maxime cuprinse în medie între 10 și 15 grade și minime ce se vor situa între 0 și 4 grade.
Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi mai ridicată după data de 22 martie.
La munte, valorile termice vor oscila ușor, fiind apropiate de normalul perioadei în cea mai mare parte a intervalului. Vor fi medii ale maximelor cuprinse între 0 și 4 grade, cu cele mai coborâte în intervalul 19 – 21 martie și minime ce se vor situa între -6 și -2 grade.
Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi în creștere în data de 18 martie și din nou după data de 22 martie.















