Înmatriculările de autoturisme noi au scăzut cu aproape 25% în a doua lună a anului 2026, comparativ cu luna februarie 2025.
Potrivit datelor prezentate de Asociația producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA) și preluate de Mediafax, în februarie, înmatriculările de autoturisme noi au fost în scădere cu 24.4% față de februarie 2025.
Autoturismele electrificate înregistrează o scădere de 3% față de februarie 2025. Autoturismele pur electrice înregistrează o creștere de 35% față de februarie 2025, în timp ce autoturismele plug-in hibrid înregistrează o creștere de 16%.
Topul înmatriculărilor, în funcție de mărci, este dominat de Dacia (1685), urmată de Toyota (894), Skoda (865), Volkswagen (610), Renaul (583), Ford (427), Hyundai (386), BMW (381), Mercedes-Benz (358), Chery (318).
















