Naționala U17 a României a început perfect turneul de calificare la Campionatul European U17, cu o victorie categorică, 5-2, în fața reprezen­tativei similare a Islandei.
Darius Bota a punctat pentru 1-0 în minutul 22, iar Alexandru Goncear, cu o dublă, a dus scorul la 3-0 în minutul 34. Golurile 4 și 5 au fost marcate de Darius Tripon (minutul 51) și Ioan Precup (minutul 58). Skarphedinn Ingimarsson, de la islandezi, a primit cartonaș roșu în minutul 17, pe când jucătorul nostru Denys Munteanu a fost eliminat în minutul 64.
Duelul cu nordicii a fost primul dintre cele trei pe care tricolorii U17 (având în staff, ca antrenor secund, și un prahovean – Iulian Cojocaru) le vor disputa în Italia pentru un loc la UEFA EURO U17 din Estonia.
Celelalte două echipe din grupă sunt Portu­galia și gazda acestui turneu, iar prima clasată va merge la Campionatul European.
ISLANDA U17 – ROMÂNIA U17 2-5
Au marcat: Sigurdur Karasson (44′), Markús Daníelsson (69′) / Darius Bota (22′), Alexandru Goncear (30′, 34′), Darius Tripon (51′), Ioan Precup (58′)
ROMÂNIA: 1. Tudor Coșa (GK) – 2. Cosmin Matei (16. Erik Mănăilă 81′), 4. Andrei Dăncuș, 13. Robert Corduneanu, 14. Claudiu Stancu – 15. Matei Pădure (7. Denys Muntean 63′), 5. Eduardo Corlat (C), 8. Ioan Precup – 11. Răzvan Marincean (9. Eduardo Bodnar 73′), 17. Darius Bota (19. Cosmin Mihai 62′), 10. Alexandru Goncear( 20. Darius Tripon 45′);
REZERVE: 12. Victor Kroes (C), 3. Lorand Bencze, 6. Daniele Paul, 22. Ayan Anghel;
SELECȚIONER: Mircea Diaconescu.
Programul meciurilor rămase este următorul:
• Sâmbătă, 28 martie, ora 13:00 (ora locală 12:00), stadion Carlo Angelo Luzi (Gualdo Tadino): Portugalia – ROMÂNIA;
• Marți, 31 martie, ora 19:00 (ora locală 18:00), stadion Pietro Berbetti (Gubbio): ROMÂNIA – Italia.
Meciul împotriva Italiei va putea fi urmărit în direct pe canalul de YouTube FRF TV.
Lotul convocat de selecționerul Mircea Diaconescu
PORTARI
Tudor COȘA (Universitatea Cluj), Victor KROES (Real Betis | Spania), Rareș ANDREI (FCSB);
FUNDAȘI
Cosmin MATEI (CFR Cluj), Erik MĂNĂILĂ (FC Rapid 1923), Andrei DĂNCUȘ (FCSB), Daniele PAUL (AS Roma | Italia), Ayan ANGHEL (CS Dinamo București), Robert CORDUNEANU (ACF Fiorentina | Italia), Eduardo CORLAT (Real Madrid CF | Spania), Lorand BENCZE (AFK Csikszereda), Claudiu STANCU (CSM Slatina);
MIJLOCAȘI
Matei PĂDURE (FCSB), Ioan PRECUP (CD Roda | Spania), Denys MUNTEAN (Universitatea Craiova), Darius TRIPON (Farul Constanța), Alexandru GONCEAR (Farul Constanța);
ATACANȚI
Răzvan MARINCEAN (Farul Constanța), Eduardo BODNAR (Universitatea Cluj), Darius BOTA (AFK Csikszereda), Cosmin MIHAI (Farul Constanța).