V. S.
Extinderea infrastructurii medicale din județul Prahova face un nou pas înainte. Proiectul privind construirea unui nou corp al Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Andreoiu” Ploiești a primit, ieri, votul favorabil din partea consilierilor județeni pentru devizul general actualizat, în contextul procedurilor necesare accesării finanțării prin programul național dedicat infrastructurii spitalicești.
Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Andreoiu” Ploiești, cea mai mare unitate medicală din județul Prahova, are nevoie de modernizarea și extinderea infrastructurii. Unitatea medicală, înființată în 1974, asigură servicii medicale preventive, curative și de recuperare pentru locuitorii din Ploiești și din localitățile arondate și este necesară modernizarea infrastructurii pentru îmbunătățirea calității actului medical.
Proiectul „Construire Spital Județean Prahova”, care prevede realizarea unor noi corpuri de clădire interconectate cu unitatea spitalicească existentă, urmărește extinderea capacității și îmbunătățirea serviciilor medicale oferite pacienților. Noile spații vor funcționa integrat cu structura actuală a spitalului, atât din punct de vedere organizatoric, cât și administrativ.
Documentația tehnico-economică inițială a proiectului a fost elaborată în anul 2023, pe baza unui studiu de fezabilitate realizat de asocierea Cubicon Invest SRL – Mansart Corporate SRL. În prima etapă a proiectului a fost obținut avizul de oportunitate din partea Ministerului Sănătății, care a confirmat necesitatea investiției și configurația funcțională propusă.
Ulterior, documentația a fost revizuită pentru a fi armonizată cu cerințele actualizate ale finanțatorului și pentru optimizarea soluțiilor tehnice. În urma acestor ajustări, proiectul a primit un nou aviz de oportunitate, emis de Ministerul Sănătății la 16 decembrie 2024.
Investiția a fost depusă spre finanțare în cadrul Programului Național de Investiții în Infrastructura Unităților Spitalicești, gestionat de autoritățile centrale. Modificările aduse documentației au vizat alinierea completă la standardele și condițiile prevăzute în ghidul de finanțare, precum și creșterea coerenței tehnico-economice a proiectului.
În acest context, a fost necesară actualizarea devizului general al investiției, pentru a reflecta noii parametri tehnici și evoluțiile legislative recente.
Autoritățile județene subliniază că proiectul se află în prezent în etapa de evaluare, iar aprobarea indicatorilor tehnico-economici reprezintă un document obligatoriu pentru semnarea contractului de finanțare.
Realizarea noului spital ar urma să contribuie semnificativ la creșterea calității serviciilor medicale oferite în Prahova și la modernizarea infrastructurii sanitare din regiune.
Ansamblul de corpuri noi propuse ale Spitalului Județean Prahova va avea o structură modernă, la standarde europene, din punct de vedere arhitectural și medical, echipamente medicale, instalații și tehnologie IT de înaltă performanță. Propunerea de construire/amenajare în incinta spitalului cuprinde clădirea de spital propusă, compusă din patru module structural identice, având regim de înălțime S+P+1E – denumite M1, M2, M3, M4 , dar cu funcțiuni diferite; un corp de legătură între ele, cu regim de înălțime S+P+1E și etaj tehnic (parțial); pasarela de legătură între clădirea de spital existentă și clădirea de spital propusă, parcare supraetajată cu heliport, precum și amenajare incintă – spații verzi.















