Comisia Europeană a aprobat o schemă notificată de România, în valoare de 150 de milioane EUR (764 de milioane RON), pentru sprijinirea stocării energiei electrice, în conformitate cu obiectivele Pactului pentru o industrie curată, informează reprezentanța Comisiei Europene, potrivit TVRInfo.
Această măsură va contribui la tranziția către o economie neutră din punct de vedere climatic. Schema a fost aprobată în temeiul Cadrului privind ajutoarele de stat în contextul Pactului pentru o industrie curată (CISAF), adoptat de Comisie la 25 iunie 2025.
România i-a notificat Comisiei, în cadrul CISAF, o schemă în valoare de 150 de milioane EUR pentru sprijinirea instalării de noi instalații de stocare a energiei electrice de cel puțin 2 174 MWh, care vor contribui la obiectivele Pactului pentru o industrie curată.
Scopul acestei scheme este de a facilita integrarea surselor regenerabile variabile de energie în sistemul național de energie electrică prin creșterea capacității de stocare. În cadrul acestei scheme, sprijinul va lua forma unor ajutoare pentru investiții prin granturi directe pentru noile sisteme autonome de stocare a energiei în baterii. Schema va fi finanțată din Fondul UE pentru modernizare. Beneficiarii vor fi selectați printr-o procedură competitivă de atribuire.
Comisia a constatat că schema notificată de România este în conformitate cu condițiile stabilite în CISAF. Și anume, ajutorul va fi acordat pe baza unei scheme cu un volum și un buget estimat, printr-o procedură competitivă de atribuire, înainte de data de 31 decembrie 2030.
Comisia a concluzionat că schema notificată de România este necesară, adecvată și proporțională pentru a accelera tranziția către o economie neutră din punct de vedere climatic și pentru a facilita dezvoltarea anumitor activități economice care sunt importante pentru punerea în aplicare a Pactului pentru o industrie curată, în conformitate cu articolul 107 alineatul (3) litera (c) din Tratatul privind funcționarea UE și condițiile prevăzute în CISAF.
Având în vedere aceste considerente, Comisia a aprobat măsura în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat.