V.S.

Problema câinilor fără stăpân din județul Prahova a fost adusă din nou în prim-plan de prefectul Daniel Nicodim, care a organizat o ședință de lucru cu primarii din județ și reprezentanți ai instituțiilor relevante, pentru a identifica soluții eficiente și umane. Întâlnirea cu un cățeluș pe nume Alfie a devenit simbolul unei realități ignorate prea des. „Prin privirea lui, mi-a vorbit despre frații și surorile lui mai puțin norocoși… despre abandon, suferință și responsabilitatea noastră”, a transmis Daniel Nicodim.
Ședința organizată la sediul Pre­fecturii Prahova a reunit reprezentanți ai Direcției Sanitare-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Prahova, ai Inspectoratului Județean de Poliție Prahova – prin Biroul pentru Protecția Animalelor, ai Consiliului Județean Prahova, precum și ai organizațiilor neguvernamentale, precum Arca lui Norocel și Fundația pentru Protecția Câinilor Comunitari. La discuții au participat și specialiști cu experiență din partea ASPA București, respectiv Hilde Tudora și Cătălina Trănescu, care au prezentat exemple de bune practici aplicate în alte zone.
În cadrul întâlnirii, prefectul a subliniat obligațiile legale ale autorităților locale privind înființarea și gestionarea serviciilor dedicate câinilor fără stăpân la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale. Totodată, a insistat asupra necesității unei abordări integrate, bazate pe prevenție și responsabilitate.
„Metodele bazate exclusiv pe capturare și eutanasiere nu rezolvă nimic pe termen lung. Soluțiile reale sunt sterilizarea, microciparea, controalele și aplicarea fermă a legii”, a declarat Nicodim.
”Le mulțumesc tuturor pentru implicare și deschidere. Astăzi am făcut un pas important spre o abordare responsabilă, unitară și umană. Iar lui Alfie… îi mulțumesc pentru lecția de suflet. Pentru că, uneori, schimbarea începe cu o privire”, a mai spus prefectul județului Prahova.