N. Dumitrescu
Potrivit unui anunț al primarului Ploieștiului, Mihai Polițeanu, ”rețelarii” mai au la dispoziție numai aproape două luni ca să facă ordine în cablurile care atârnă pe stâlpii din oraș, după care acestea vor fi eliminate din oficiu. ”Începând cu luna mai a.c., vom începe tăierea cablurilor inactive de pe stâlpi. În cursul anului trecut, companiile au primit solicitări de la autoritatea locală pentru marcarea cablurilor active. Am văzut că unele s-au conformat și le mulțumesc. În cursul săptămânii viitoare (n.n. -săptămâna aceasta), companiile vor primi o ultimă notificare pentru conformare, dacă mai este cazul. De asemenea, se va solicita întinderea cablurilor acolo unde ele atârnă. În luna mai începem să tăiem ce nu este activ și, de asemenea, vom elimina colacii de cabluri de pe stâlpi dacă nu sunt recuperați de companii”, a precizat edilul la sfârșitul săptămânii trecute. Ultimatumul menționat vine în contextul în care, în luna iulie 2025, ”rețelarii” din Ploiești erau atenționați că au la dispoziție șase luni ca să marcheze clar și vizibil toate cablurile pe care le dețin, în caz de neconformare cele nemarcate urmând să fie considerate abandonate și, ca atare, într-un final, ele vor fi date jos de pe stâlpi. Decizia a plecat de la una dintre realitățile existente de mult timp în municipiul reședință al județului Prahova, și anume că sunt foarte mulți stâlpi în oraș care susțin o sumedenie de ramificații de cabluri, plus cele făcute colac și agățate la vedere. Astfel, autoritățile locale au decis că este nevoie ca situația aceasta să se schimbe, Primăria Ploiești organizând, în vara anului trecut, o întâlnire cu reprezentanții principalelor companii de telecomunicații și furnizori de utilități. Iar decizia care a fost luată în urma discuțiilor menționate a fost că operatorii au termen o jumătate de an ca să marcheze, clar și vizibil, toate cablurile pe care le dețin, cele nemarcate urmând să fie considerate abandonate, ceea ce va duce la eliminarea lor din motive de siguranță și estetică urbană.















