V. S.

Circa 100 de bivoli și viței bântuie, la propriu, cartierul Ghioșești din orașul prahovean Comarnic. Mai precis, în zona Mezdrea, acolo unde, de ceva vreme, spun oamenii din zonă, animalele – unele crotaliate, altele nu – sunt lăsate să moară de foame și cele care încă mai trăiesc sunt hrănite de milă de către oameni.
Bivoli răniți, care abia se mai țin pe picioare, se plimbă de colo-colo în căutare de hrană, pătrund chiar și în gospodăriile locuitorilor din zonă și se hrănesc cu arbuști sau cu plantele pe care le găsesc în drumul lor.
Unii cad pradă sălbăticiunilor, cunoscut fiind că în zona Comarnic se află și urși care dau târcoale localității.
”Au distrus toată această zonă din Comarnic, ne-au nenorocit toate proprietățile”, spune un crescător de animale din localitate, stupefiat de modul în care au ajuns aceste bovine lăsate de izbeliște.

Oamenii sunt disperați și cer ajutorul autorităților – Poliția Animalelor și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Prahova – atât pentru a proteja bietele bovine, cât și pentru a-și proteja propriile animale, care riscă să se îmbolnăvească din cauza bivolilor-fantomă care bânuie prin oraș.
Contactat telefonic, directorul executiv al DSVSA Prahova, George Stratulat, ne-a declarat că a primit o sesizare anonimă în acest sens, cu fotografiile aferente, și că urmează să fie declanșată o verificare în zona respectivă, pentru a stabili cui aparțin aceste bovine și pentru a lua măsurile care se impun în acest caz.
De asemenea, IPJ Prahova a fost sesizat, urmând ca Biroul pentru Protecția Animalelor să efectueze un control la fața locului.
Nu în ultimul rând, în cazul în care proprietarul bovinelor se autosesizează, așteptăm la redacție un punct de vedere în legătură cu modul în care sunt ”îngrijite” aceste animale.
Vom reveni.