Având în vedere faptul că în acest an Biblioteca Județeană „Nicolae Iorga” Ploiești împlinește 105 ani de la înființare, reprezentanții instituției au pregătit o serie de acțiuni prin care vor marca acest important eveniment. Precizând că ”Zilele Bibliotecii Județene Nicolae Iorga” se vor desfășura în perioada 19–24 martie 2026, reprezentanții instituției au menționat: ”Fondată în anul 1921, biblioteca a devenit în timp una dintre cele mai importante instituții culturale ale județului Prahova, având rolul de a sprijini accesul publicului la cultură, educație și informare. De-a lungul existenței sale, biblioteca și-a extins constant colecțiile și serviciile, adaptându-se cerințelor comunității și dezvoltând programe culturale, educaționale și de lectură pentru toate categoriile de public. Instituția poartă numele marelui istoric, academician și om politic Nicolae Iorga, una dintre cele mai importante personalități ale culturii române. Cu ocazia acestei aniversări, biblioteca propune un program cultural divers, care include lansări de carte, prezentări editoriale, întâlniri cu autori și specialiști din domeniul academic, recitaluri lirice, expoziții și activități dedicate copiilor. Prin această serie de manifestări, Biblioteca Județeană „Nicolae Iorga” Ploiești, instituție subordonată Consiliului Județean Prahova, își reafirmă misiunea de promotor al culturii, educației și lecturii, continuând tradiția de peste un secol de a fi un spațiu deschis comunității”. Concret, programul evenimentelor este următorul: 19 martie, ora 11.30, Sala de lectură ”Nichita Stănescu”, prezentarea volumului ”Războiul din Extremul Orient: China, Japonia, Rusia Asiatică”, semnat de Nicolae Iorga; 20 martie, ora 11.30, în aceeași sală – prezentarea edițiilor anastatice (n.n. – reproduceri fidele, prin procedee fotomecanice – fotocopiere, scanare ale unor opere publicate anterior, fără a culege din nou textul, păstrând aspectul original, inclusiv greșelile, fonturile și așezarea în pagină, fiind ideală pentru reeditarea operelor rare, vechi sau de referință) realizate de Biblioteca Județeană „Nicolae lorga” Ploiești: ”Acum 40 de ani și ”Imperiul Bizantin”, ambele aparținând tot istoricului Nicolae lorga, ultima în ediții în limba engleză și în limba română, pentru ca apoi, la ora 17.00, să aibă loc o activitate organizată în parteneriat cu Cenaclul ”I.L. Caragiale”, în cadrul căreia va fi lansat volumul ”Drum fără sfârșit”, semnat de Mircea Teculescu, membru al Uniunii Scriitorilor din România, și un microrecital liric. Pe 24 martie, la ora 11.30, tot în Sala de lectură ”Nichita Stănescu” , va avea loc lansarea cărții ”Gheorghe Dimitrie Bibescu: Domnitorul luminat detronat de Revoluția din 1948”, semnată de Adrian Stroea. De asemenea, în cadrul ”Zilelelor Bibliotecii Nicolae Iorga” sunt incluse și evenimente dedicate celor mici. Astfel, pe 20 martie, la ora 12.00, în sala Ludotecă, va avea loc premierea concursului de videoclipuri „Vocea păcii” din cadrul Proiectului județean „E cool să fii bun”, iar în perioada 23-28 martie va fi organizată expoziția de desene „Eroi din cărți, în culori”, expoziție care face parte din Proiectul Educațional „Povești în culori și cuvinte”, realizat în anul școlar 2025-2026 de Școala Gimnazială „Radu Tudoran” din Blejoi, în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Nicolae lorga” Ploiești. Pe 23 martie, în intervalele orare 10:00 – 11:00 și 14:00 – 15:00, la sala Ludotecă vor fi „Orele magice ale lecturii”, în fapt fiind vorba despre ateliere de lectură, în care copiii prezenți vor putea citi, se vor putea juca și vor descoperi magia cărților, cu mențiunea că, în aceeași zi, la ora 11.00, va fi organizat și Atelierul creativ „Semne de primăvară”, când participanții, tot copii, vor realiza felicitări, la ora 18.00 find programat Atelierul de Povești pentru Copii „Bucuria Sfintei Sărbători a Paștelui”, unde, prin intermediul poveștilor și al dialogului, cei prezenți vor descoperi semnificația și frumusețea tradițiilor pascale, dar vor putea să își exprime și creativitatea, prin pictură de icoane pe sticlă și încondeiere de ouă.