• La Ploiești, până pe 29 martie, peste 92.000 de persoane au achitat integral sumele datorate • Acordarea unui sprijin compensatoriu pentru o anumită categorie de contribuabili – în dezbatere publică
N. Dumitrescu
Potrivit legii, astăzi – 31 martie, data până la care trebuie achitată prima tranșă a taxelor și a impozitelor locale, este și termenul limită până la care cei care dețin case, terenuri sau mașini mai pot beneficia de reducerea cu 10% dacă achită integral suma datorată pentru întregul an. La Ploiești, deși, ca peste tot în țară, conform noilor decizii guvernamentale, cuantumul impozitelor a fost majorat în comparație cu anul 2025, foarte mulți dintre contribuabili s-au dovedit a fi bun-platnici, în ultimele zile la casierii fiind formate cozi chiar de la primele ore ale dimineții. Potrivit ultimelor informații, până la data de 29 martie a.c. și-au achitat taxele și impozitele locale 101.015 persoane, dintre care 92.623 au primit și bonificația de 10% pentru că au achitat sumele datorate pe întregul an 2026. Este adevărat, printre motivele pentru care ploieștenii au dorit să-și achite taxele și impozitele la timp s-au numărat și ultimele modificări legislative, pe care deja Serviciul Public Finanțe Locale Ploiești le-a pus în practică, respectiv acordarea unor reduceri în cazul clădirilor cu vechime între 50 de ani şi 100 de ani, și peste 100 de ani, dar și în cazul persoanelor care dețin certificate de încadrare în grad de handicap accentuat și grav. Deja, fiscul local a anunțat că va opera, din oficiu, toate compensările dintre sumele plătite în plus de către contribuabilii beneficiari ai măsurilor menționate cu obligațiile de plată aferente unei părți din impozitul aferent anului 2027, iar cei care doresc restituirea sumelor achitate în plus vor putea solicita acest lucru în baza unei cereri înaintate instituției, după data de 15 mai 2026. De adăugat și faptul că, tot urmare a unor modificări legislative, începând cu data de 27.02.2026, pentru încheierea oricarei tranzacții avand drept obiect clădiri, terenuri sau autoturisme, este necesară achitarea tuturor obligațiilor către bugetul local atât de către vânzător, cât și de către cumpărător, în acest caz fiind inclusă și plata tuturor amenzilor, indiferent de natura lor! De precizat faptul că, la sfârșitul anului trecut, în evidențele fiscului local ploieștean erau înregistrați 122.412 contribuabili persoane fizice și 1.886 persoane juridice – proprietari de clădiri, precum și 60.758 proprietari – persoane fizice și 5.321 persoane juridice, proprietari de mijloace de transport. De adăugat faptul că Primăria Ploiești a lansat în dezbatere publică și un proiect ce are ca obiect acordarea unui sprijin compensatoriu pentru plata impozitului aferent locuinței de domiciliu, terenului și autoturismului, destinat persoanelor cu handicap grav (cu sau fără asistent personal) și accentuat, precum și familiilor/persoanelor care au în îngrijire copii cu handicap grav (cu sau fără asistent personal) ori accentuat, cu domiciliul în Ploiești. Cuantumul compensației care a fost propus va fi de până la 300 lei/beneficiar/imobil, dar nu mai mult decât valoarea impozitului datorat de beneficiar pentru clădirea de domiciliu, terenul aferent acesteia și a autoturismului deținut pentru anul 2026, aflate în proprietate pe raza orașului. Inițiativa a fost înregistrată de consilierii locali Alexandru Săraru și Anca Manu, fiind gândită ca un sprijin financiar care să fie acordat, în acest an, cu titlu de compensație, ca beneficiu complementar destinat acoperirii impozitului datorat pentru clădirea utilizată ca domiciliu, terenul aferent acesteia și un autoturism aflat în proprietatea persoanelor menționate anterior. Proiectul urmează să fie supus dezbaterii și votului în plenul Consiliului Local Ploiești, într-o viitoare ședință.















