F.T.

Ieri dimineață, în jurul orei 06.30, polițiștii rutieri ploieșteni- care se deplasau pentru o altă misiune- au observat că pe Bulevardul București are loc o altercație între mai multe persoane.
În acest context, deși incidentul nu făcuse încă obiectul vreunei sesizări adresate oamenilor legii, polițiștii rutieri au intervenit din oficiu, pentru aplanarea conflictului și imobilizarea persoanelor implicate.
«Ca urmare a intervenției – se menționează într-o informare a IPJ Prahova – la fața locului a fost identificat un bărbat de 46 de ani, care desfășoară activitate de taximetrie în cadrul unei platforme de transport alternativ, acesta declarând că starea conflictuală ar fi fost generată pe fondul unor neînțelegeri privind efectuarea unei curse. Totodată, au fost identificați și ceilalți doi participanți la altercație, doi minori în vârstă de 17, respectiv 15 ani. Pentru luarea măsurilor legale ce se impun, la fața locului au fost solicitați și polițiști din cadrul Secției nr. 4 Ploiești, care au preluat cazul, toate persoanele implicate în conflict fiind conduse la sediul secției respective în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor circumstanțelor în care s-a produs incidentul».
În cauză, oamenii legii efectuau ieri cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs incidentul.