F.T.

Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești a marcat, la sfârșitul săptămâmii trecute, 40 de ani de la înființare și, implicit,” un moment solemn dedicat tradiției, profesionalismului, devotamentului și spiritului de sacrificiu în formarea salvatorilor”, după cum a precizat comandantul instituției, colonel Dan-Ionuț Enescu” (în foto, alături de dr. Raed Arafat).

Evenimentul aniversar a debutat cu primirea oficialităților și intonarea Imnului Național al României, într-un cadru solemn, la care au participat personalități marcante, printre care s-a numărat și dr. Raed Arafat, secretar de stat și șef al Departamentului pentru Situații de Urgență. Aniversarea a patru decenii nu a reprezentat doar un moment de bilanț, ci și un eveniment cu o mare încărcătură emoțională, la reunirea dintre generații paricipând foști și actuali formatori de salvatori, precum și absolvenți ai instituției de învățământ din cadrul structurilor MAI. Înființată la data de 15 februarie 1986, sub denumirea „Şcoala Militară de Subofiţeri de Pompieri” Boldeşti-Scăeni, instituția a răspuns, în fapt, necesităţii formării, la nivelul Corpului Pompierilor Militari, a unei reţele proprii de unităţi de învăţământ, în care să fie pregătiți salvatori gata să intervină în orice moment pentru salvarea semenilor. Pe durata celor 40 de ani de existență, instituția a pregătit nu mai puțin de 7.181 de absolvenți! Așadar, s-au împlinit patru decenii de la înființarea Școlii de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă “Pavel Zăgănescu” Boldești. Sau patru decenii din istoria unei instituții de pe băncile căreia au ieșit salvatori care au făcut sau fac parte din viața noastră: peste șapte mii!…