Gerorge Marin
Primul minut, prima greșeală! Una dintre acelea care nu trebuie făcute. Portughezii bat la bețe și deschid scorul. Mergem și noi în „22”-ul lor, dar scăpăm balonul și, ramburs, primim un eseu după un balon de urmărire. Apoi, din apropierea liniei de 22 de metri portugheze, jocul se mută rapid la „40”-ul nostru, unde comitem din nou. Lusitanii ne iartă de data aceasta. Nu pentru multă vreme. Fundașul lor face o cursă de 50 de metri printre jaloane, cursă pe care o încheie cu un eseu la centru, transformat. Doar ce se repune balonul, că portughezii sunt iar în terenul nostru. De data aceasta, mingea merge ca trasă pe șnur pentru un eseu la colț. Tot ce am povestit până acum s-a petrecut în doar 14 minute! Scorul este deja 20-0. E clar? Să povestim mai departe? Nu am vrea, dar o vom face, totuși. Ajungem cam rar în terenul de 22 al lusitanilor. Chiar și așa, reușim să marcăm un eseu transformat după un mol împins până în terenul de țintă, când adversarii aveau un jucător eliminat temporar. Vor rămâne singurele puncte românești. Dar au marcat și portughezii în același interval în care au fost pedepsiți cu această eliminare. Mai prăbușim o grămadă în terenul nostru, mai primim un eseu… Până în pauză, Manumua a avut o bună acțiune, dar a fost placat la timp și s-a ajuns în situația de „balon mort”. După pauză, am ajuns și mai greu în terenul advers. Abia după jumătatea mitanului am intrat în „22”-ul lor, dar pierdem balonul rapid. După un eseu lusitan la colț și un altul la centru, în care aripa lor a folosit absolut toate găurile șvaițerului românesc – știm că nu facem noi brânză ca în Elveția, dar să admitem formula valabilă pentru apărarea noastră – ne trezim că avem avantaj într-un atac, spre finalul meciului, dar rapid suntem scoși din „22” și împinși până dincolo de linia de 40 de metri. Avem, totuși, introducerea în grămadă, dar comitem „înainte”!
Acum, să nu credeți că portughezii nu au comis greșeli. Ba da! Dar au început să le facă abia după ce aveau avantaj zdravăn pe tabelă. Și după ce – zicem noi – s-au văzut oarecum liniștiți judecând după direcția în care curge meciul. Ne-au bătut pentru că au fost mai mobili, ceea ce le-a permis să ofere susținere pentru purtătorul de balon, să asigure un zid de cel puțin doi-trei coechipieri în întâmpinarea adversarului – la un moment dat au fost chiar cinci de-ai lor contra unul! – ceea ce românii nu au făcut, și să trimită baloane de urmărire pe care, nu puține, le-au și cules. În plus, în materie de viteză, doar aripile noastre Manumua și Tique s-au putut compara. De aceea am primit eseuri după curse de 50 și 60 de metri. Noi am reușit să împingem de câteva ori cu grămada sau în molul rulant. Dar și aici am scârțâit când și când. Scorul înregistrat putea fi mai mare în favoarea gazdelor, dar mijlocașul lor la grămadă a ratat câteva transformări, iar un eseu al lor nu a fost acordat pentru că aripa călcase tușa în cursa către colțul terenului. Așa că, să zicem că 44-7 pare un scor corect.
Pot fi anumite discuții despre lipsa posibilității efectuării antrenamentelor în România, unde zăpada și gerul au stăpânit în zilele trecute, și despre trecerea rapidă la 23 de grade Celsius, temperatura de la malul mării lusitane. Desigur, este dificilă adaptarea atât de rapidă, dar asta nu explică de ce românii au jucat de parcă se gândeau la Plaia de Cascais, din apropiere. Oricum, întoarcerea acasă nu este altfel decât în ritmul tânguitoarelor acorduri de fado ale Luciliei do Carmo: „Sunt pierdut, am ajuns aici / Acum nu mai există remediu”…
În ciuda înfrângerii de la Oieiras, mulțumită punctului bonus defensiv obținut în înfrângerea din fața Germaniei și victoriei directe asupra Belgiei, ne-am clasat pe locul secund în grupă și vom juca în semifinalele Rugby Europe Championship contra Georgiei, pe 7 sau 8 martie. Vom juca la Tbilisi, acolo unde Cupa „Antim Ivireanul” pare că și-a găsit adăpost pentru multă vreme. La o săptămână după acest meci, la Leganes și Madrid, se vor disputa toate cele patru finale ale acestei competiții.
