V. Stoica
Guvernul a aprobat, vineri, 30 ianuarie, o hotărâre privind aprobarea caracteristicilor principale și a indicatorilor tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții „Reabilitarea Bazinului de Apă Curată și a lucrărilor anexe pe râul Doftana, județul Prahova”. Proiectul vizează modernizarea unei infrastructuri esențiale care ar putea asigura, parțial, alimentarea cu apă a județului Prahova în situația unor probleme la Barajul Paltinu.
Potrivit Notei de Fundamentare, Bazinul de Apă Curată (BAC) Lunca Mare și lucrările conexe fac parte din Sistemul Hidrotehnic Voila, aflat în patrimoniul public al statului, administrat de Administrația Națională „Apele Române” și operat de S.C. Exploatare Sistem Zonal Prahova S.A. Împreună cu Priza Brebu, acest obiectiv are un rol important în creșterea gradului de siguranță a Sistemului Hidrotehnic Prahova–Teleajen, asigurând sursa de apă potabilă pentru municipiul Ploiești și platforma industrială Brazi, în special în perioadele critice, caracterizate de debite mari și turbiditate ridicată pe râul Doftana.
Bazinul de Apă Curată Lunca Mare a fost construit în perioada 1982–1986 și pus în funcțiune în anul 1988. La scurt timp după darea în exploatare au apărut însă deficiențe de comportare, manifestate prin deformații ale pereului de dale și exfiltrații. Deși au fost realizate mai multe reparații de-a lungul anilor, problemele nu au fost eliminate, iar în ultimii ani acestea s-au accentuat.
Expertizele tehnice efectuate au arătat că degradările existente pun în pericol integritatea structurală a bazinului și pot conduce, în lipsa intervențiilor, la pierderea totală a capacității de stocare. În acest context, actul normativ aprobat de Guvern prevede lucrări ample de reabilitare, menite să readucă obiectivul la un nivel normal de siguranță.
Proiectul are o valoare totală de peste 115 milioane de lei, iar durata estimată de execuție a lucrărilor este de 24 de luni. Printre principalele intervenții se numără stoparea circulației apelor mineralizate cu săruri sulfatice din versantul drept către albia râului Doftana, refacerea etanșării pereului de pe taluzurile interioare și de pe radier, eliminarea avariilor repetate ale conductei de aducțiune dintre bazin și Sistemul Hidrotehnic Voila, precum și monitorizarea tasărilor digurilor de contur prin instalarea unui sistem de piezometre în zonele cu deformații.
Finanțarea investiției va fi asigurată din fonduri de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, din veniturile proprii ale Administrației Naționale „Apele Române”, precum și din alte surse legal constituite, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație.















