Papa Leon I este unul dintre sfinții Bisericii nedespărțite ai primului mileniu creștin, pe care îi regăsim în Calendarul Ortodox. Leon s-a născut în Italia, într-o familie creștină.
Ajungând arhidiacon al Papei Sixt al III-lea, după moartea acestuia, Leon a fost numit Papă al Romei. Papa Leon I a fost cel care a salvat orașul de la distrugere, atunci când Attila și hunii săi s-au apropiat de Roma.
Sfântul, întâmpinându-i îmbrăcat în veșmintele arhierești, a reușit să negocieze cu Attila, făcându-l să se retragă. A trecut la Domnul în anul 461.















