Nicoleta Dumitrescu
După lungi negocieri și condiționări între liderii coaliției, marți seară, într-un final, Guvernul a adoptat pachetul administrativ elaborat de Ministerul Dezvoltării. Dacă, pentru Guvern, așa cum menționa și însuși premierul Ilie Bolojan, noile măsuri au ca principal scop eliminarea risipei, creșterea eficienției în administrația publică, prevederi considerate constituționale, dar și creșterea capacității administrației locale de a-și încasa impozitele și taxele locale, în schimb, pentru primari, este o confirmare că nimic nu mai este cum a fost până acum! Pentru că, odată cu acest vot dat în Guvern, în istoria administrației locale se mai scriu, iată, noi file ce țin de actualitatea vremurilor actuale, vizând noi tăieri, în cazul de față de posturi, dar și de cheltuieli! Întrucât, așa cum prevede proaspătul act normativ aprobat, printre altele, dacă anul acesta autoritățile locale vor putea decide temporar dacă reduc numărul de posturi sau doar cheltuielile salariale, din 2027, însă, 30% din totalul posturilor ocupate și vacante vor trebui desființate!
Prin urmare, ce vremuri grele pentru primari, care, indiferent care este numele șefului lor de partid, vor trebui, în ciuda dezaprobărilor exprimate în ultima perioadă, inclusiv public, pe la întâlnirile față în față și de la București, cu șeful Guvernului, acum vor trebui să pună în practică noi reguli care au statutul tot de obligație! Marea dilemă va fi, în cazul tăierilor de funcții, cine să rămână și cine să plece, pentru că, după cum bine se știe, prin administrația locală- pe modelul, firește, din administrația centrală- și-au făcut loc, inclusiv pe linie de partid, și oameni din celebra categorie ”pile, relații, cumetrii”, oameni care, deși nu întruneau condițiile cerute de post, în schimb, primeau lefurile generoase! Și dacă aducem în discuție lefurile funcționarilor din administrație, pentru a se mai putea face o oarecare reparație a unei alte realități din România- anume că foarte multe dintre primării nu își pot acoperi singure plata salariilor, în pachetul de măsuri recent aprobat se regăsește și o rezolvare a acestei probleme, în sensul că, de la București, pentru acestea, va exista o grilă de salarizare unică!
Ce vremuri, care va să zică, pentru aleșii locali, în era premierului Ilie Bolojan, care nu a ținut cont, când a fost vorba despre tăieri, nici măcar de reproșurile venite din partea primarilor din propriul partid pe care îl conduce, PNL! În schimb, ca să-i mai înduplece, ministrul Dezvoltării le-a transmis celor din administrația locală că acest pachet de măsuri asigură mai multă descentralizare și dezvoltare, întrucât vor avea posibilitatea să strângă mai multe fonduri la bugetul local, prin noi pârghii. Astfel, la primării sunt aduse inclusiv noi reguli mai stricte pentru datornicii la fiscul local, în sensul că vânzătorul și cumpărătorul unui imobil sau mașină vor trebui să facă dovada achitării datoriilor către autoritatea locală, mai mult decât atât, amenzile neplătite de către șoferi vor putea duce, după o perioadă de grație, chiar la suspendarea temporară a permisului de conducere!
Prin urmare, grație noilor măsuri, în administrația locală nimic nu mai este cum a fost, rămânând de văzut dacă i se va pune punct și vechii formule de a alocare de fonduri guvernamentale strict pe criterii de partid, așa cum nu de puține ori s-a întâmplat în ultimii ani!















