Luiza Rădulescu Pintilie

25 februarie 1937, aceasta este data înscrisă oficial pe Actul de înființare al Uzinelor Mărgineanca – actuala Uzină Mecanică Plopeni, în baza unui contract încheiat între statul român și societatea RIMMA – Regiile Industriale ale Minelor și Mineritului din Ardeal în vedea construirii unei uzine care să asigure fabricarea de muniție de artilerie de război. După încheierea construcției, prin Decretul Regal nr. 419 din 12 februarie 1940, uzina a fost reorganizată ca Administrație Publică Autonomă în subordinea Ministerului Înzestrării Armatei, începând producția de muniție în anul următor, de-a lungul timpului aici producându-se diverse tipuri de muniție pentru artilerie, aruncătoare de grenade, instalații pentru crearea culoarelor în câmpurile de mine, submuniții pentru loviturile cu rază de acțiune mare, diverse sisteme pirotehnice pentru piețe din Statele Unite, Uniunea Europeană și Asia.
Cronologia evoluției istorice include câteva momente semnificative, printre care anul 1947 în care uzina a devenit societate autonomă în cadrul Departamentului Întreprinderilor Metalurgice ale Statului, dar mai ales perioada anilor 1960-1980 în care unitatea s-a dezvoltat semnificativ, atât din perspectivă cantitativă, cât și calitativă, introducând în fabricație noi produse destinate atât apărării, cât și utilizării civile. După 1980, întreaga activitate investițională, precum și cea de cercetare-dezvoltare au conferit uzinei un profil complex în domeniul producției militare și civile, până în anul 1990 aceasta funcționând sub denumirea de Întreprinderea Mecanică Plopeni, în cadrul Ministerului Industriei Constructoare de Mașini-Unelte, Electrice și Electro-tehnice-Centrala Industrială de Echipament Special (M.I.C.M.U.E.E. – C.I.E.S). Din nefericire, în anii 90, cunoscuta societate trece printr-o etapă de recesiune. În 1998, printr-o hotărâre de guvern, devine filială a S.N. ROMARM S.A., iar în 2000, în urma fuziunii cu Arsenalul Armatei, intră în componența C.N. ROMARM S.A. Din anul 2001, după seria de reorganizări și redenumiri parcursă, unitatea funcționează sub actuala denumire – S.C. Uzina Mecanică Plopeni S.A. – și este una dintre cele 16 filiale ale Companiei Naționale ROMARM S.A. – cu capital 100% românesc, aflată sub autoritatea Ministerului Economiei și reprezentând principalul producător și exportator direct de produse militare în România, uzina prahoveană desfășurând în cadrul acesteia activități în domeniul fabricării armamentului și a muniției, în conformitate cu politicile publice din sectorul apărării și securității naționale.
Momentul aniversar de astăzi găsește Societatea Uzina Mecanică Plopeni angajată, prin echipa sa managerială și prin întreg corpul profesional muncitoresc, ingineresc și de cercetare de care dispune în plin efort de continuare a valoroasei tradiții și experiențe care au făcut-o cunoscută pe piețele interne și internaționale, rezultatele economice înregistrate în anul 2025 confirmând nu numai redresarea după o lungă și dificilă perioadă de declin, ci și reușita clasării, în cadrul topului anual al firmelor prahovene, pe un onorant loc I, la categoria Întreprinderilor mari, din domeniul Industrie – Fabricarea armamentului și muniție. În același timp, în cadrul programului de cercetare-proiectare-fabricație desfășurat, la Uzina Mecanică Plopeni se derulează o serie de proceduri ce vizează asimilarea în fabricație a unor produse speciale destinate industriei de apărare care să respecte standardele NATO și care să fie în concordanță cu actualele norme europene specifice domeniului militar, un obiectiv prioritar fiind și acela al lărgirii portofoliului de comenzi și contracte care să acopere capacitățile de producție și al creșterii vânzărilor de produse speciale. În fapt, întreaga activitate managerială, de producție și cercetare, investițională și de dezvoltare se concentrează în direcția menținerii ca uzină producătoare de tehnică militară, produse și servicii de înaltă tehnicitate, aliniată celor mai înalte standarde impuse de partenerii interni și externi în contextul industriei naționale de apărare, o industrie strategică atât în ceea ce privește securitatea națională, cât și pentru economia românească. De altfel, așa cum vă informam nu cu mult timp în urmă, spre sfârșitul primei luni a acestui an, după cum ne-a confirmat directorul general Tiberiu Alexandru Pîrvu, Uzina Mecanică Plopeni a primit vizita unei delegații a Statului Major al Forțelor Terestre, importanta întâlnire cu reprezentanții conducerii celei mai mari categorii de forțe din armata română, care constituie o componentă reprezentativă pentru securitatea țării, asigurând cadrul prezentării celor mai recente noutăți incluse în portofoliul de producție, în acord cu evoluția tehnologiilor moderne de producție militară, dar și cu obiectivele concrete ce revin României în calitatea sa de membru activ și esențial al NATO.