Nicoleta Dumitrescu

Deși proiectul de buget al statului pe anul 2026 ar fi trebuit să fie deja aprobat, abia acum încep adevăratele și marile discuții, dar mai ales negocieri, între liderii coaliției pe această importantă temă. Primele întâlniri erau programate ieri, chiar la Guvern, însă modul de împărțire a banilor pe ministere va fi analizat și în zilele următoare, fiind de văzut însă până când se vor lungi și cu ce rezultate se vor solda aceste discuții.
Cu toate că premierul și-ar dori finalizarea întâlnirilor pe bugetul din acest an cât mai repede, chiar până la sfârșitul acestei săptămâni, e greu de presupus dacă se și va întâmpla acest lucru, având în vedere faptul că fiecare șef de partid va ține cu dinții de potențiale sume trecute chiar de ei în dreptul ministerelor conduse de oameni din partidul lor sau susținuți politic de către aceștia. Un semnal cert a fost dat deja de către social-democrați, care, în vederea adoptării bugetului statului pe 2026 în Parlament și cu votul lor, au pus și ceva condiții. Concret, de pe acum, aceștia au lăsat de înțeles că nu acceptă ca în buget să nu fie cuprinse și o serie de propuneri considerate reparatorii, care să contrabalanseze măsurile de austeritate intrate în vigoare, punând deja pe masa coaliției o serie de ”măsuri de solidaritate”, în fapt un pachet de ajutoare financiare gândite pentru pensionarii cu venituri mici. Iar această condiționare a venit după ce, recent, liderul PSD, Sorin Grindeanu, a avut noi runde de discuții cu miniștii săi, de data aceasta subiectul fiind pe ”marile proiecte de investiții”, pentru fiecare minister în parte.
Cu siguranță, însă, că în cadrul acestor întâlniri pe tema bugetului din 2026 între liderii partidelor de la putere vor mai fi avansate și alte propuneri, care se traduc tot în potențiale alocări financiare, deși aceștia s-au mai văzut la ochi inclusiv în întâlniri pe o altă temă, la fel de sensibilă, a reducerilor de cheltuieli! La cât de mult au fost întoarse, pe toate fețele, modalitățile prin care să se mai facă economii, rămâne de văzut, prin urmare, care va fi și finalul marilor discuții pe bugetul din acest an, în condițiile în care săptămâna trecută liderii coaliției s-au întâlnit și cu șeful statului, la Cotroceni, iar acesta, potrivit unor surse, și-ar fi notat absolut tot! Acum, având în vedere faptul că, prezent recent la Washington, în calitate de observator, pentru prima reuniune a Consiliului Păcii inițiat de Donald Trump, a fost prezentat de către acesta din urmă drept… ”premierul Dan”, nu-i exclus ca președintele României să mai aibă vreo câteva întrevederi cu liderii coaliției, dată fiind experiența sa de matematician, de întocmit bugete, de tăiat fonduri ori de adăugat, de pe vremea când era primarul general al Capitalei!