Florin Tănăsescu

Și nici el! Nici Romeo! Deci cei doi nu vor mai trece la cele sfinte, fiindcă se termină programul actorilor.
Asta se va-ntâmpla sub oblăduirea a doi figuranți: Bolojan și Nicușor. Fiindcă ministrul Culturii n-a depus jurământul la vreun cămin cultural din mediul rural. Doar că nefericitul vrea condică de prezență și pontaj pentru actori. Că a avut el o revelație în urma unui Raport al Curții de Conturi.
Pe cale de consecință, d-aia zicem că, taman când vrea să ia pumnalul și să-l înfigă în inimă, se termină piesa, pentru simplul motiv că s-a terminat programul.
În fapt, Bolojan e un luptător al armoniei într-o societate care stă să crape. E-n stare – dacă ținem cont de antecedentele întru austeritate – să pună la difuzoare «Tata cântă pe tractor/Mama cozonaci ne face/Iar noi învățăm cu spor/Când e pace».
De ce l-am pomenit și pe Nicușor în tot acest «Bâlci al deșertăciunilor»? Fiindcă, în caz că ați uitat, olimpicul s-a arătat deranjat, la vremea când era primarul Capitalei, de numărul mare de teatre!
Ce nu știa nefericitul – și probabil încă habar nu are – e că multe nu sunt de stat, ci particulare.
Dar, de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere.
Iar cultura – vorba lui Cargiale « e un lucru foarte mare». Sau tot ea, numita cultură «rămâne după ce ai uitat totul». În caz c-ai avut vreodată ceva în scăfârlie.
Actorii, așadar, trebuie să scrie ce fac ei în alea opt ore de program. În caz că repetă o scenă, firește că nu-i ok. Totul trebuie să-ți iasă din prima. Trebuie să știi rolul pe de rost chiar înainte de a fi scris de scenarist. Trebuie multe, după capul lui Bolojan. Că de la Ministerul Culturii n-avem pretenții foarte mari!
Deci, la sfârșit, ea – Julieta – nu mai moare! Ce lume fără durere și-ntristare ne propune această guvernare!
Firește, nu se cade să fie normată/pontată și «munca» lui Nicușor Dan, în calitatea de… În fine, el știe ce hram poartă pe la Cotroceni.
Iar în cazul în care Curtea de Conturi își pune mintea și-i normează bâlbele, ezitările, amânările, atunci domnul Dan trebuie plătit dublu sau triplu față de cât ia acum.
La sfârșit, cum ziceam, Julieta nu mai moare.
În rest, vorba aia: «Tata cântă pe tractor/Mama cozonaci ne face».
Cultura? Odihnească-se-n pace!