N. D.

Potrivit reprezentanților Filarmonicii ”Paul Constantinescu” Ploiești, sala de spectacole a instituției va fi gazda unui concert-spectacol original, care va avea loc pe data de 27 februarie a.c., la ora 19.00. Este vorba despre evenimentul ”Tîlcovenii”, realizat de Fundația ART PRODUCTION în parteneriat cu filarmonica ploieșteană, semnat de doi maeștri ai muzicii, dansului și poeziei, compozitorul Dan Dediu și coregraful Gigi Căciuleanu. Spectacolul-concert a fost prezentat inițial în București, la Ateneul Român, la Ploiești, accesul fiind liber, în limita locurilor disponibile. Cum a fost posibilă alăturarea celor doi artiși în cadrul organizării acestui inedit demers artistic, a explicat unul dintre aceștia, Gigi Căciuleanu, a cărui declarație se regăsește într-un comunicat de presă al filarmonicii: ”De la primul contact cu muzica lui Dan Dediu, mi-a fost clar că, pe lângă jocul savant dintre melodie și ritm, aceasta face să apară o savoare proprie snoavelor din popor. Tocmai de aceea, înșiruirea de momente muzicale mi-a dat dorința foarte puternică de a le căuta și găsi un tâlc. I-am trimis compozitorului Dan Dediu o serie de texte pentru a le alege pe cele pe care le-ar dori să le pună pe muzică și cu împletirea de momente de virtuozitate pianistică – Valentina Sandu-Dediu și Dan Dediu, și cu una vocală – soprana Oana Berbec. De aici a pornit și astfel s-a întrupat concertul-spectacol Tîlcovenii”. De precizat faptul că Gigi Căciuleanu este considerat o importantă personalitate a dansului contemporan, cu o carieră acoperind o impresionantă parte a mapamondului, în care a dansat și impresionat cu spectacolele sale, dar și cu personalitatea carismatică și concepția originală asupra artei. Coregraf, dansator şi profesor, acesta este deţinător a numeroase premii şi decoraţii internaţionale, colaborând, de-a lungul anilor, cu artişti ca Astor Piazzola, Pina Bausch, Maïa Plissetskaïa sau Jean-Michel Jarre. În ceea ce-l privește pe Dan Dediu, acesta este unul dintre cele mai importante nume ale componisticii româneşti. A compus peste 180 de opusuri ce acoperă aproape toate genurile muzicale, fiind laureat al mai multor premii naţionale şi internaţionale de compoziţie. Este profesor de compoziţie, iar în anul 2022 a fost ales Președinte al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, în ianuarie 2024 fiind decorat de către Președintele României cu ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor.