V. S.
Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu Nanu, s-a întâlnit, ieri, cu managerii celor mai importante unități medicale din județ – Cătălin Vișean, de la Spitalul CFR, și dr. Sebastian Toma, de la Spitalul Județean de Urgență Ploiești. Potrivit mesajului transmis de Virgiliu Nanu, după întâlnirea care a avut loc la sediul Consiliului Județean, discuțiile s-au concentrat pe un obiectiv esențial: eficientizarea serviciilor medicale printr-o colaborare reală între secțiile celor două unități spitalicești, pornind de la nevoile concrete ale pacienților. ”Serviciul medical trebuie să fie unitar pentru cetățean, indiferent de instituția în care ajunge. Cooperarea între spitale, utilizarea comună a competențelor și o coordonare mai bună a personalului pot reduce blocajele, timpii de așteptare și presiunea asupra anumitor secții. Un punct important al discuției a vizat flexibilizarea colaborării între cadrele medicale, astfel încât expertiza să poată fi folosită acolo unde este nevoie, fără granițe rigide între instituții”, a precizat președintele CJ Prahova.
Virgiliu Nanu a pus accent pe faptul că personalul medical trebuie să funcționeze ”ca o resursă comună a sistemului de sănătate din județ, nu ca un element izolat administrativ”.
”Am reiterat și poziția exprimată recent de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, care a subliniat necesitatea unei abordări integrate în sistemul medical, cu accent pe cooperare, eficiență și continuitatea actului medical, în beneficiul direct al pacientului. Prioritatea administrației județene rămâne accesul cetățenilor la servicii medicale de calitate. Dialogul constant dintre managerii de spitale și autoritățile județene este un pas necesar pentru construirea unui sistem medical funcțional, adaptat realităților din teren”, a menționat Virgiliu Nanu.















