Echipa de baschet U13 a CSM BBA Petrolul Ploieşti şi-a continuat seria de victorii din acest sezon ducând la 14/0 bilanţul stagional după două succese obţinute, în weekend, în primul turneu al Fazei a III-a a campionatului!
Băieţii pregătiţi de Marian Angelian şi Mihai Comănescu au fost gazde în Sala „BBA Romexpo” în Grupa 4A şi au reuşit să câştige partidele susţinute ieri în compania celor de la ACS U-BT Cluj-Napoca 2 şi ACS Cormoran Constanţa, făcând un pas mare spre Turneul Semifinal al Grupelor Valorice A. Acolo acced cele 8 câştigătoare de serii plus cele mai bune 4 ocupante ale poziţiilor secunde, lor adăugându-li-se şi 4 formaţii ce vin din Grupele Valorice B.
Rezultatele băieţilor noştri au fost următoarele:
ACS U-BT Cluj-Napoca 2 – CSM BBA Petrolul Ploieşti 45-80 (9-26, 10-18, 11-23, 15-13)
CSM BBA Petrolul Ploieşti – ACS Cormoran Constanţa 61-53 (13-14, 16-14, 17-8, 15-17)
Lotul de jucători folosit de cei doi antrenori a arătat astfel: Matei Frîncu, Leonard Parepa, Albert Ene, Alexandru Muşat, Călin Ghinea, Daniel Pîrvu, Victor Ştefan, Matei Ghica, Vlad Săvescu, Silviu Pleşea, Filip Enache şi Vlad Vasile,
Turneele secunde ale Fazei a III-a a campionatului – Grupele Valorice A, în care se joacă meciurile retur, sunt programate în perioada 28-29 martie.















