N. D.
Instituțiile de cultură prahovene vor marca ”Anul Constantin Brâncuși” chiar de Ziua Națională dedicată marelui sculptor, respectiv pe 19 februarie. Astfel, Muzeul de Istorie şi Arheologie Prahova și cel de Ştiinţele Naturii Prahova, Biblioteca Judeţeană „Nicolae Iorga” şi Centrul Judeţean de Cultură Prahova „Acad. Eugen Simion”, vor organiza, pe 19 februarie a.c., simultan, începând cu ora 11.00, la Sala Coloanelor din Palatul Culturii, o serie de manifestări cultural – educative prin care vor celebra împlinirea a 150 de ani de la nașterea marelui sculptor român Constantin Brâncuși. Potrivit organizatorilor, Biblioteca Judeţeană „Nicolae Iorga” Prahova va organiza un atelier cu activitatea „Coloana amintirilor: întâlnire cu Brâncuși” la care vor participa membrii Asociației „Niciodată singur, prietenii vârstnicilor”, întâlnirea având loc la Sala de lectură. De asemenea, tot la sediul bibliotecii, copiii sunt invitaţi la ateliere interactive şi o proiecţie video sub titlul „Brâncuși prin ochi de copil”, în cadrul cărora participanții vor desena propriile versiuni ale sculpturilor, vor construi o mini-Coloană a Infinitului din carton sau piese LEGO și vor modela „sculpturi” inspirate din stilul brâncușian, folosind lut, plastilină sau pastă ceramică. Totodată, Centrul Judeţean de Cultură Prahova „Acad. Eugen Simion” va desfăşura atelierul de grafică „Influențe brâncușiene”, la care vor lucra cursanţii de la clasa de pictură – desen- grafică. Nu în ultimul rând, publicul este invitat la vernisajul expoziţiei temporare „În dialog cu Brâncuşi”, organizată de Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova în colaborare cu Colegiul de Artă „Carmen Sylva” Ploiești. În cadrul acestui eveniment sunt expuse lucrări în care elevii colegiului menționat au explorat și reinterpretat, prin viziuni proprii, formele, temele și spiritul creației brâncușiene, precum și compoziții plastice inspirate de opere precum Coloana fără sfârșit, Pasărea măiastră sau Sărutul. ”Prin aceste demersuri cultural – educative, organizatorii își propun să aducă un omagiu operei și moștenirii lui Constantin Brâncuși, încurajând totodată creativitatea și implicarea elevilor în viața culturală a comunității”, se precizează într-un comunicat referitor la organizarea evenimentelor dedicate sculptorului Constantin Brâncuși, organizate la Ploiești pe data de 19 februarie a.c.















