F. T.

O patrulă din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Prahova, aflată în zona de Sud a Ploieștiului, a observat o femeie așezată pe o bancă, care avea o sumă de bani în mână, dar și pe un bărbat, aflat în imediata apropiere, acesta din urmă încercând să îi sustragă.
„Având în vedere contextul infracțional, patrula a intervenit imediat, reușind imobilizarea bărbatului. Ulterior, femeia a declarat că, în timp ce aștepta autobuzul pentru a se deplasa către domiciliu, a scos banii din buzunar pentru a-i verifica. În acel moment, bărbatul s-a apropiat și i-a cerut o brichetă, iar imediat după aceea a încercat să-i smulgă suma de bani din mână”.
Jandarmii au întocmit actele de sesizare privind comiterea infracţiunii de tâlhărie și, împreună cu persoana în cauză, le-au predat poliţiei, în vederea continuării cercetărilor.
(Fotografie ilustrativă)