Ministerul Energiei lucrează împreună cu operatorii de distribuţie şi furnizare de energie electrică la un mecanism prin care voucherul de 50 de lei pentru coplata facturilor la energie să li se scadă automat din factură consumatorilor vulnerabili, a declarat ministrul Energiei, Bogdan Ivan, la finalul şedinţei Comandamentului Energetic Naţional. „Actualul mecanism este activ până la 31 martie. Lucrăm împreună cu operatorii de distribuţie şi furnizare la un mecanism prin care pentru oamenii cu un venit sub 2.000 de lei, de exemplu, să li se scadă cei 50 de lei direct din factură, fără a-i mai pune pe drumuri, să se scrie în platformă, să ia fizic cardul de la poştă, să se tot plimbe”, a explicat ministrul Energiei. Potrivit acestuia, scăderea automată din factura consumatorilor vulnerabili a voucherelor de ajutor de 50 de lei ar putea deveni funcţională după 31 martie. „Imediat ce se termină actuala schemă, în 31 martie, am putea veni cu această nouă formulă prin care să li se scadă automat din factură acea sumă de bani, pentru a proteja consumatorii vulnerabili, aproximativ 2,1 milioane puncte de consum, circa 3,5 milioane de oameni”, a menţionat ministrul. Acesta i-a invitat, din nou, pe consumatorii casnici să se uite pe comparatorul de preţuri al ANRE şi să aleagă oferta cea mai bună în contextul noilor oferte făcute de operator de furnizare a energiei electrice la începutul de an. „Legislaţia este una care stimulează acest lucru şi îi invit pe toţi românii să facă această opţiune pentru furnizorii care le oferă energie electrică la un preţ mult mai bun”, a subliniat Bogdan Ivan. În jur de patru milioane de persoane vulnerabile au început să primească, lunar, din vara anului trecut, un voucher în valoare de 50 de lei pentru coplata facturilor la energie. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a convocat joi Comandamentul Energetic Naţional, la sediul Dispecerului Energetic Naţional, având în vedere prognozele meteorologice din această perioadă. Comandamentul Energetic Naţional are rolul de a monitoriza funcţionarea Sistemului Energetic Naţional (SEN) şi a Sistemului Naţional de Transport Gaze Naturale (SNTGN).
Acasă Actualitate Voucherul de 50 de lei pentru consumatorii vulnerabili ar putea fi scăzut automat...















