V. S.
Salvatorii montani din Prahova au intervenit sâmbătă seară pentru recuperarea unui turist care a suferit multiple traumatisme după ce a căzut cu ATV-ul într-o râpă adâncă de peste 70 de metri, în Munții Baiului.
Potrivit Salvamont Prahova, bărbatul a fost găsit în stare conștientă, dar cu multiple leziuni, fiind necesară acordarea primului ajutor medical la fața locului. Ulterior, salvatorii au reușit extragerea victimei din râpă, operațiune care a necesitat efort susținut și echipamente speciale, având în vedere terenul accidentat.
După stabilizare, turistul a fost transportat până în orașul Bușteni, unde a fost predat unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean, pentru transfer la spital și investigații de specialitate.
Un martor aflat în zonă a relatat că, în momentul producerii accidentului, pe traseu se aflau zeci de ATV-uri care circulau simultan în ambele sensuri, atât în urcare, cât și în coborâre. „Fără să limiteze viteza când treceau pe lângă drumeții care mergeau pe jos”, a declarat acesta, semnalând posibile probleme legate de siguranța pe traseele montane frecventate de turiști.
Sursa foto: UpMountain















