V. S.

Trei tineri au fost recuperați în siguranță de salvamontiștii din Sinaia, duminică, după ce au ajuns într-o zonă extrem de periculoasă din afara domeniului schiabil, în Valea Peleșelului. Aceștia s-au aventurat pe o urmă fără a evalua riscurile, ajungând într-un teren accidentat, cu pericol major de cădere de la înălțime, alunecare necontrolată și risc de avalanșă, pe fondul unui strat de zăpadă greu și instabil.
Intervenția a fost una complexă, salvatorii fiind nevoiți să îi coboare în coardă din zona abruptă. Misiunea s-a încheiat fără victime, cei trei fiind aduși în siguranță la baza muntelui.
Este a doua intervenție dificilă realizată de salvamontiști în doar două zile în aceeași zonă, semn al riscurilor ridicate existente în afara traseelor și pârtiilor amenajate.
Un detaliu care evidențiază gravitatea situației: urma pe care mergeau cei trei aparținea unei persoane salvate chiar în seara precedentă din același loc. Salvamontiștii atrag din nou atenția turiștilor asupra importanței informării și prudenței înainte de a părăsi traseele marcate sau domeniile schiabile, subliniind că deciziile luate fără evaluarea riscurilor pot avea consecințe grave.