Primăria Blejoi informează cetățenii că, începând din această săptămână, taxele și impozitele locale pot fi achitate la casieria instituției, atât în numerar, cât și cu cardul.
Plata online prin platforma ghișeul.ro este temporar indisponibilă, din motive tehnice care nu țin de Primăria Blejoi. Reprezentanții instituției precizează că serviciul va fi reluat imediat ce problemele vor fi remediate.
Totodată, administrația locală aduce la cunoștința contribuabililor că, începând cu acest an, ca urmare a modificărilor aduse Codului Fiscal la nivel guvernamental, au rămas în vigoare doar anumite facilități fiscale. Acestea se aplică veteranilor de război, fără a include urmașii acestora, și beneficiarilor Decretului nr. 118/1990, de asemenea fără urmași.
În plus, se menține bonificația de 10% pentru contribuabilii care achită integral taxele și impozitele locale aferente anului 2026 până la data de 31 martie 2026.
Primăria Blejoi recomandă cetățenilor să utilizeze plata la casierie până la reluarea serviciului online și va anunța public imediat ce ghișeul.ro va deveni din nou funcțional.