Sfântul Efrem Sirul, supranumit “Harpa Duhului”, s-a născut în jurul anului 306, în Nisibis, în Siria. În ciuda persecuțiilor lui Dioclețian și în ciuda faptului că în Nisibis își aveau sălaș o mulțime de religii păgâne, Sfântul Efrem a crescut într-o atmosferă creștină autentică. Din imnurile sale putem trage concluzia că ambii săi părinți erau creștini. Mai mult, Sfântul Efrem a crescut sub îndrumarea Sfântului Iacob, primul episcop din Nisibis, ales în 308. Efrem este botezat de tânăr și apoi hirotonit diacon. Înzestrat cu darul lacrimilor și cu un enorm talent poetic pe care îl pune în slujba lui Dumnezeu, Sfântul Efrem își începe astfel lucrarea sa de conducere a oamenilor spre Hristos. De la Sfântul Efrem au rămas peste 400 de imnuri. De asemenea, de la el au rămas și predici, dar și câteva scrieri teologice. Dar, cu siguranță, cea mai cunoscută compoziție a sfântului este rugăciunea care îi poartă numele și care a intrat și în slujbele Bisericii din Postul Mare.
Sfântul Efrem se refugiază în Edessa, unde și trece la Domnul în 373 sau 379, după ce într-o călătorie la Cezareea Capadociei se întâlnise cu Sfântul Vasile cel Mare. A fost înmormântat fără pompă, în cimitirul unde erau înhumați străinii.
