F.T.

Potrivit datelor centralizate la nivelul Poliţiei Române, în perioada septembrie – 28 decembrie 2025, poliţiştii din cadrul Direcţiilor Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au efectuate 333 de percheziţii la persoane fizice și juridice autorizate, context în care, pentru ilegalităţile constatate, au ridicat peste 100 de tone de articole pirotehnice, în valoare de aproape 7.000.000 de lei.
În ceea ce priveşte acţiunile derulate de către oamenii legii din Prahova, acestea au fost concentrate în special la sfârşitul lunii noiembrie – final de decembrie. Cea mai mare cantitate de articole pirotehnice a fost indisponibilizată la data de 26 noiembrie, când, reamintim, angajați ai IPJ Prahova au efectuat două percheziții domiciliare în comunele Bărcănești și Florești, la adresele unei persoane bănuite de comiterea infracțiunii de prepararea, producerea, deținerea, transmiterea sub orice formă, depozitarea, distrugerea, comercializarea, precum și folosirea de articole pirotehnice fără drept.
În urma descinderilor, la una dintre adresele persoanei bănuite – un bărbat în vârstă de 40 de ani, din Florești – polițiștii au găsit aproximativ 100 de kilograme de materiale pirotehnice deținute și depozitate cu încălcarea prevederilor legale. În plus, într-un container metalic au fost depistate alte aproximativ 2.600 de kilograme de articole pirotehnice, deținute și depozitate fără respectarea condițiilor legale.
Cantitatea de 2700 kg de articole pirotehnice a fost indisponibilizată, iar bărbatul a fost reţinut de către oamenii legii pentru 24 de ore.
Activităţile amintite mai sus s-au derulat în baza Planului de acţiune «Pirotehnic», care a fost derulat începând din data de 22 septembrie 2025, până ieri- 5 ianuarie a.c.