Pentru locuitorii orașului Comarnic, luna ianuarie este, cu siguranță, cea mai așteptată, întrucât la început de an se organizează evenimente de tradiție pentru această așezare de pe Valea Prahovei. Astfel, după ce în primele zile ale anului 2026 a avut loc ”Botezul cailor”, la acest sfârșit de săptămână se va desfășura un eveniment la fel de cunoscut. Este vorba despre Expoziția de găini, iepuri și porumbei de rasă, o acțiune dedicată promovării creșterii animalelor de rasă și valorificării tradițiilor din domeniul zootehnic, organizată de Asociația Pleșuva Comarnic, în colaborare cu Direcția pentru Agricultură Județeană Prahova. Potrivit organizatorilor, expoziția reunește crescători de păsări și animale, care vor aduce exemplare atent selecționate, oferind publicului oportunitatea de a cunoaște diversitatea raselor, nivelul de performanță și importanța selecției responsabile în acest sector. ”Evenimentul contribuie la susținerea și dezvoltarea activităților specifice creșterii animalelor de rasă, precum și la consolidarea legăturii dintre crescători și comunitate. Publicul interesat este invitat să participe la acest eveniment cu caracter educativ și demonstrativ”, au mai precizat organizatorii expoziției menționate. Evenimentul, în cadrul căruia exponatele prezentate vor putea fi și cumpărate, va avea loc în perioada 23-25 ianuarie a.c., la sala de sport a orașului Comarnic.
De adăugat faptul că, în legătură cu primul eveniment organizat la începutul anului la Comarnic, în perioada 3-6 ianuarie 2026, respectiv ”Botezul Cailor”, în baza unei hotărâri aprobate în Consiliul Local Comarnic a fost aprobată și încheierea unui acord de parteneriat între autoritățile locale și Asociația Crescătorilor de Animale Comarnic.