N. D.
La sfârșitul acestei săptămâni, în atenția ploieștenilor va fi adus un volum cu totul aparte față de cele care au inclus în paginile lor fragmente din istoria orașului în care s-au născut ori trăiesc. Este vorba despre ”Istoriile Ploieștiului în benzi desenate”, volum care va fi lansat de Casa de Cultură „Ion Luca Caragiale” Ploiești, cu sprijinul Primăriei Ploiești, vineri, 30 ianuarie 2026, la ora 11.30. Evenimentul va avea loc la Sala Nichita Stănescu a Bibliotecii Județene „Nicolae Iorga” din Ploiești, volumul fiind semnat de Dorin Stănescu, Bogdan Buturugă, Ștefan Buturugă, Octav Ungureanu și Alexandru Ciubotariu, autori care reunesc pasiunea pentru istorie, ilustrație și arta povestirii. Potrivit organizatorilor evenimentului, volumul propune o abordare originală și accesibilă a istoriei locale, îmbinând rigoarea documentării cu expresivitatea benzii desenate, într-un demers cultural dedicat publicului de toate vârstele. Astfel, prin ilustrații sugestive și narațiuni dinamice, cititorii sunt invitați să descopere episoade, personaje și momente definitorii din trecutul Ploieștiului, reinterpretate într-un format modern și atractiv. Lansarea volumului menționat va include și intervenții ale autorilor și ale organizatorilor, precum și un dialog cu publicul despre importanța noilor forme de promovare a patrimoniului cultural local.















