Anul trecut, 975 de persoane și-au pierdut locul de muncă
Anul 2026 nu a început tocmai bine pentru unele companii sau societăți, unele cu renume internațional, care au sediul în județul Prahova, dovadă că încă din primele zile ale lunii ianuarie au anunțat, în mod oficial, că vor renunța la personalul angajat. Confirmarea a venit de la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Prahova, căreia i-am solicitat o serie de informații referitoare la disponibilizările de personal despre care se tot vorbește la nivel național. Astfel, potrivit directorului executiv al AJOFM Prahova, Cristina Stoichici, în prima jumătate a lunii ianuarie 2026, instituția menționată a fost notificată de către patru angajatori cu privire la intenția de a efectua disponibilizări de personal. Este vorba despre o firmă de confecții din Câmpina, care a anunțat disponibilizarea a 66 de salariați; o sucursală a unei bănci din Ploiești – 3 salariați; o societate din Bucov, domeniu hoteluri și alte facilități de cazare – 38 de salariați, cea mai mare disponibilizare de personal -102 anagajați- fiind anunțată de către o firmă din Ploiești, din domeniul fabricarea de huse pentru scaune auto. ”Motivele invocate de angajatori pentru disponibilizări sunt, în principal, de natură economică- respectiv reducerea activității, reorganizarea sau încetarea activității, scăderea constantă a volumelor de producție și a comenzilor, asociată cu o creștere continuă a costurilor de producție. Persoanele disponibilizate pot beneficia, în condițiile legii, de măsuri active prevăzute de Legea nr. 76/2002 actualizată (n.n. – legea privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă), de servicii de mediere a muncii, consiliere profesională, formare profesională, cât și de acordarea indemnizației de șomaj”, după cum ne-a precizat directorul executiv al AJOFM Prahova. În acest context, s-a subliniat și faptul că în cazul celui mai mare număr de angajați pentru care s-a anunțat deja disponibilizarea este vorba despre societatea Adient Automotive România, care a notificat, pe data de 15 ianuarie a.c., AJOFM Prahova cu privire la intenția de restrângere a activităților de producție la unitatea din Ploiești și inițierea procedurii de concediere colectivă, în conformitate cu prevederile art. 69–71 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii. De altfel, chiar și conducerea societății menționate a anunțat, în mod public, prin intermediul unui comunicat de presă, această decizie: ”Adient, lider global în producția de scaune auto, și-a anunțat, pe 12 ianuarie 2026, intenția de a restructura operațiunile fabricii din Ploiești, județul Prahova. Transformările profunde la nivelul întregii industrii auto au făcut ca Adient să se confrunte cu presiuni comerciale semnificative și, în acest context, compania anticipează întreruperea operațiunilor la fabrica din Ploiești. Acest demers a devenit necesar pentru a putea menține reziliența și competitivitatea companiei pe termen lung, având în vedere provocările economice continue. Principalii factori vizează incertitudinea legată de ritmul tranziției către e-mobility, scăderea cererii din partea consumatorilor și declinul general al volumelor din piață, coroborat cu o concurență în creștere. După o evaluare amănunțită a tuturor variantelor, Adient nu a identificat nicio opțiune viabilă pentru a continua activitatea fabricii. Restructurarea planificată ar urma să implice o eliminare treptată a aproximativ 1.010 de locuri de muncă, precum și oprirea producției către mijlocul anului 2027. Angajații și reprezentanții sindicali au fost informați”. De adăugat faptul că, potrivit informațiilor solicitate AJOFM Prahova, și anul trecut instituția a primit notificări de disponibilizare din partea a 15 angajatori care își desfășurau activitatea în județ, din domenii precum industrie, transporturi și servicii. Astfel, în total, în 2025, au fost disponibilizate 975 de persoane, cel mai mare număr fiind înregistrat în luna aprilie – 506 persoane, din care 484 au fost de la Haier Tech, fabrică de aparate electrocasnice, iar restul de la Grup Feroviar Român. De precizat și că în primăvara anului trecut au fost înregistrate cele mai mari disponibilizări de personal, respectiv în martie -390 de persoane, iar în mai – 41 de persoane.















