România intră într-o zonă sensibilă, dar inevitabilă, odată cu depunerea în Parlament a unui proiect de lege care propune reglementarea serviciilor sexuale contra cost. Inițiativa aparține deputatului PNL Ion Iordache și este susținută de mai mulți parlamentari PNL și PSD, potrivit TVRInfo. Miza declarată: scoaterea unui fenomen vechi din economia subterană, protejarea sănătății publice și combaterea traficului de persoane.
Proiectul prevede ca serviciile sexuale să fie prestate legal de persoane fizice autorizate, încadrate la un cod CAEN existent, cu obligația de a plăti taxe, impozite și contribuții sociale.
Activitatea ar urma să fie desfășurată doar în spații autorizate de autoritățile locale, pe baza unor criterii stricte de amplasare și funcționare.
Inițiatorii susțin că statul nu face decât să recunoască o realitate deja existentă, care funcționează acum fără control sanitar, fără protecție juridică și, adesea, sub influența rețelelor de exploatare.
Potrivit proiectului, spațiile unde se vor presta aceste servicii trebuie să fie situate la minimum 200 de metri de școli, lăcașuri de cult, parcuri sau alte instituții stabilite de consiliile locale. Autorizațiile vor fi acordate pe o perioadă de 12 luni, cu obligativitatea reînnoirii anuale.
O componentă centrală a legii este cea medicală. Persoanele autorizate vor fi obligate să efectueze controale medicale periodice, inclusiv pentru bolile cu transmitere sexuală, precum și să participe anual la sesiuni de consiliere psihologică.
Statul mizează și pe un beneficiu fiscal. În prezent, întreaga activitate se desfășoară în afara oricărui cadru de impozitare. Modelele europene arată că fiscalizarea poate aduce venituri consistente: în Germania, industria serviciilor sexuale este estimată la peste 14 miliarde de euro anual, iar în Olanda și Austria taxele locale și licențele generează venituri constante pentru bugetele municipale.
Pentru România, specialiștii vorbesc despre sute de milioane de lei care circulă anual nefiscalizat, fără niciun beneficiu pentru bugetul public.
Experiența europeană este însă mixtă. Germania, care a legalizat prostituția încă din 2002, a reușit să ofere acces la asigurări sociale și contracte legale, dar se confruntă în continuare cu probleme serioase legate de traficul de persoane și exploatarea muncii.
Olanda, unde controlul este strict la nivel local, a reușit o monitorizare mai eficientă, dar a constatat mutarea fenomenului în mediul online și în apartamente private.
La polul opus se află modelul suedez, unde prostituția nu este legală, iar clientul este sancționat penal, nu lucrătorul sexual. Deși prostituția stradală a scăzut semnificativ, rapoartele Europol arată că activitatea s-a mutat în zone mai greu de controlat, ceea ce ridică alte probleme de siguranță.
România este pusă în fața unei alegeri dificile: continuă să ignore un fenomen existent sau încearcă să-l aducă sub control, asumându-și riscurile și responsabilitățile care vin la pachet.
